Veac al mediocrității. Whitman zicea că așa este al lui, XIX; Voronca al lui, XX; noi ăsta, XXI. Început de veac fără fir, doar fir întins la tramvaie, la troleibuze și la pescuit. Mediocritate lăbărțată masiv peste tot, în toate ungherele. Sigur că așa ni se pare acum, că trăim în el, fâlfâim în el ca făina unor perdele de muselină.
Vrem a intra cât mai grabnic şi cu gumarii în sufletul Evropii şi toţi propagandiştii de buzunar spun că trebuie să ne raliem cât mai vârtos „standardelor” ei, adică, mai pe româneşte, cerinţelor orchestrate de dumneaei. Regula unanimităţii şi a contagiunii. Adică mergeți la vot să puneți temelie furtului cu acte. Ce făceau gestionarii de dinainte? Se acopereau cu acte, cât mai multe. Căci, inestimabililor, ce ar dori mamzel Europa – o nimfetă la origine, damă de consumaţie ca toate actriţele noastre de reviste lucioase, sedusă de tăureciul ăla de Zevs – de la alde noi? Nimic altceva decât preluarea otova şi cu anasâna de la noi a aurului cât o mai fi și a mierii nemăsluite, de la ei a tuturor manierelor, a ronghiurilor şi renghiurilor ei. Desfacerea gunoaielor anonime. Ca pușcăriașii și securiștii din subsolul paginii care ne bombăne spălăcit și gregar. Ca maidanezii. Că tot s-a dat liber la desferecarea complexelor și asistăm la un puroi de comentarii.
Serios vorbind, nu posedăm defel naţionalisme neghioabe şi desuete, dar nici căciuliri nefolositoare şi mahalageşti. Ideea de a vedea în Orient lene, praf, violenţă şi felonie nu datează de azi sau de ieri, ci de pe vremea cruciadelor şi a lui Napoleon. Primul, nu Micul, izgonit etern în cuvânt de alde Hugo! Care, Nea Poleonul, chemat insistent de boiarzii noştri ne-a dat un flit de ne-a lăsat ţarului. Prostia revine la fiecare nereuşită diplomaticească a Vestului, indiscutabil mult mai ordonat, mai harnic şi mai curat. Dar și mai naiv și mai apucător. Nenică, totuși civilizaţia se pogoară de pe aici, colea, din Orient! Ne referim la gloaba asta de globalizare, când ne uităm cu dispreţ la alte spaţii, aidoma elitei noastre de talcioc de vine cu idei din partea stângă şi se dă de dreapta, că-i la modă, bibicule! Vorbim, ca la meteo, despre Europa şi ne dăm cu hartă cu tot mai spre centrul ei, ba chiar l-am auzitără pe aparatcicul matrafoxat, deșeul național Băsău, că suntem cu Vestul.
Vestul sălbatic, poate, dar fără chistoale! În schimb vrem să-i facem servicii acestui Vest, la second-hand! Schimbăm într-o liniște exoftalmică și pe șest istoria, geografia, agricultura, caligrafia, desenul, educația fizică, purtarea. Maimuțărim precar faldurile descoperite de alții, luăm ce-i mai rău de la toate imperiile, ca slugile ăle proaste: școală online, trotinete, genuflexiuni de festival de stradă, mofturi, vorbe, socoteli. Nu mai suntem muncitori și țărani, ci corporatiști și fermieri, că așa spun arendașii ăștia veniți prin bătătura noastră. Un spanac de manelist de supermarket spune că nu mai scoate mașina din parcare, devine un om obișnuit. Auzi dumneata, trecătorul este obișnuit, ordinar, nu extra!
Deși noi am face bine să şedem naibii în banca şi în barca noastră! Nuuu, noi vrem să ne rostogolim în vârtejuri de notorietate, să him ceva, să plonjăm în cartea recordurilor, să mişcăm balamalele Nobelului, ale Eurovizionului, să ne poleim cu funcţii de ceva, de vreun şefuleţ pe la CIO, pe la Federaţia mondială de trosbal, sau măcar de popice, pe la pupitrele Nato sau Bruto, de-aia schelălăie străjerul public în fiece sară, pe la a doua vizită a doftorului! În salonul cu numărul 6 sau 9, depinde cum cade tencuiala. Nu vă mai amintiţi că şi nea Nicu rânjea la Nobel, şi zău că era mai bine plasat, da’ nu efectuase şi el vreo pace inter-zonală, măcar pe hârtie! Oricum, era mai important decât toți nimuricii ăștia de carnaval care taie panglici de hârtie creponată la magaziile, scormonelile și atenansele întocmite de el. Și nici carnaval nu avem, prinți, prințese de operetă, marionete, atât. Că în burgurile alea medievale, unde noi, românașii, nu aveam acces, au fost colonizați tăbăcari, șelari, dogari, tocilari și pietrari. Și măcelari, ca Hubărnațl. Aici, cu parşiva asta de Istorie, mâncată de igrasia interpretărilor de orice fel, e greu. Mai ales cu imperiile, ca junghi.
Numai popoarele mici şi tinere – nu facem prea mare excepţie! – gândesc gâfâit şi la comandă, nu pe secole şi pe milenii. Numai ele nu au legi, ci tocmeli.
E de la sine înţeles că prima ploaie se duce de unde a venit, cu odraslele ei dopate cu tot, că doar asta a ieşit din ei, la groapa de gunoi a istoriei, dar ce te faci că în urmă nimeni nu se mai gândeşte să aranjeze ploile ce vor să vină! Să devenim oare, cu vremurile, o ţară sau o provincie de simpli consumatori şi de prestatori de servicii?
