Nu mai este vremea revistelor și a gazeturilor. Mai ales pe hârtie, pe print cum se zice în limbajul de furculision gulițian. Lumea citește pe smartfoane, telefoane, megafoane, interfoane și alte obiecte numite divaisuri afone. Nu mai e vreme nici de pierdut, nici de regăsit. Se trăiește rapid, mecanic, automatic, cu cuarț, în șir indian. Nu mai e vreme pentru vreme, Timpul s-a comprimat, a devenit o rezoluție, o sinteză, un plan de reziliență, o anomalie.
Ziua nu mai are 24 de ore, ci 8 sau 10, cel mult 16. S-a dus ziua aia lumină din tinerețea noastră, s-a epuizat, a expirat. Acum e ziua de muncă – toți nepoții noștri nu mai merg la serviciu, la prăvălie, la birou, merg „la muncă”, go to work, fiindcă totul este „despre”, it’s about, s-a-nțeles, uăchei? Așa spun toți, și directoarea de programe de la cutare instituție academică și măturătoarea din colțul uliței. Și ea, ziua, începe la 9 sau la 10 și ține până la 18 sau 20 în cel mai lung caz. O zi mâncată. Ce să faci mai întâi? Să citești? Haida de! Nici cafeaua de dimineață nu mai e ce-a fost, deși pare și ăsta alt obicei împrumutat, noi aveam cacao cu lapte sau ceai de izmă, pachețel, recreație, pauză de masă, tramvai, somn de după-amiază, telejurnal, „Sfântul”, varietăți cu public. Ea, cahveaua, se ia acușica în fugă, în pungă sau în termos. Nu se mai șade pe terasă, la ciubuce, la taclale și la cetit gazeturi și reviste. Nu mai există ticul ăsta. Nici carte. Reviste colorate erau înainte și la frizerie, la Ciufulici, acum e Ciufolici, de la UFO, că suntem extratereștri. Avem un nenică intitularisit analist spațial, nu e ca toți ăilalți, căzuți în cap de se dau analiști politici, economici, pisicologici; nu, ăsta e căzut în spațiu. A fost și el de umplutură chemat într-un echipaj printre alții și aici tot după bulgari, care au doi spaționauți. Gata, avem activitate, am bifat-o și pe-asta. Deși am fost chemați ultimii, după vreo opt țări care zburaseră înaintea noastră. Ca la Europa, cașcavalul doi, la și alții.
Așa și Halcă, Hârcă ăsta sau Falconetti cum îl cheamă. Mare neuropalavramentar, ca și Bișon, care își încropise un spate de mușama cu înscrisuri. Ăștia sunt tot de umplutură, să ardice și ei mâna, să mânce din sufertaș, să-și facă de-un selfie pe la lift sau pe la bufet cu alți ooropeni de hârtie creponată, că oricum nu-i întreabă nimeni cât e ceasul. Sau poate îi întreabă unde e tauleta, zero-zero, nula-na-nula. Luluța, Guliță, Leonaș, Safta Bârzoi, țărani, țopârlani, jăndari, poftiți la masă, un curcan. „Logofițăi cu vipiscă la clanțălărie”, zice Alecsandri. Clevetici, înainte hăt de Cațavencu. Încă nu suntem de calitatea lui Cațavencu. Uitați-vă, pardon de expresie, la Cazzu, ăsta nici de Brânzovenescu nu e bun, că n-are dicție și nu e în stare să-ndruge mai mult de două propoziții dezvoltate una după alta. Panarame, cum apăsat le caracteriza un mucos de rândaș cu părul în neorânduială. Paiațe, oameni de farsă, soitari. Ce să iasă, bre, din măruntaiele nimicului? Ionescu, Popescu, dăscălimea de fără frecvență și de seral, Tăchiță, Petcuș, Zapisescu, toată gașca-n păr. Maidanul din dosul primăriei. Poliftica la noi este un bazar scris sau filmat, deghizat în vector colectiv de propagandă.
Pentru noi, soțietate hicleană şi brutală, centrul de achiziţii este, mai nou, Coana Europa, acest apendice al Asiei după cum o definea cine o definea. Trăim în plină poliarhie, nu în democraţie, într-o lume unde deciziile sunt luate de o gaşcă şi unde seara, pe stomacul plin şi la tembelizor se fabrică ideea de consimţământ. Chestie de filosofie engleză de secol şaptişpe, că aşa ceva e în capul ăstora de centru-dreapta şi de noua dreaptă, răscoaptă în caricatură, cu un plus de ghiolbăneală sectantă răstignită agresiv, pe alocuri chiar cu duhoare fascistoidă ca la Rageș Borhotan cela, pe pardoseala de bălegar. La care se adaugă şi un rântaş de spârcâială intelectualistă. Vorbă să hie, căci aşa după cum nu mai avem oameni politici, nici inteleptuali nu sunt, de calibrul Zola, Chomsky, Steiner ori Sartre! Nu găseşti decât nişte baclavale râncede şi nişte zarzavagioace fardate. Complexe de bastarzi, de feciori încropiţi cu fata din casă, ce să-i faci? Larve neîncropitate în gheorghi fluturi.
După ce că mai întreaga noastră Istorie este un şir de trădări picante şi picate la ţanc şi după ce că executăm nonşalant mătănii la Coana Evropa de la care Velica Britanie a întors şalele, ce să mai spui, acoloşa a lustruit clanţele şi alde Cicciolina, ce nu era oricum una dintre duamnele mahalagioace Curcan sau Burghiu, de ce ne-am mira de hoitarii noştri porecliţi sau suduiţi tehnocrăcaţi? Mai avem şi ţâfne şi obrăznicii autohtone de vedete, deşi nu ne bagă nimeni și nicăieri în seamă. Doar maneliștii proprii. Şi ne mai referim şi la neşte căldărari de fraze fierte prin şcoli de ocazie, de genul unuia Neghinea, poposiţi de prin Şoldova sovietică sau Basarabia Saudită, de ne amintesc mersul pe sârmă cu baston, papion şi ţilindru, dar în ciorapi de nylon, remaiaţi ! Minţi răsucite de provinciali entuziaşti! Bigotism, liber-pansism, întristare, veselie. Curat constituțional! Muzica! Bis.
admirabil!