Aș zice și ceva mai dialectal sau chiar argotic de la cancel ăsta. Cultură de cezură, de cenzură, cultură de call-out, de call-center. Mizeria gubernării actuale va deveni mizeria vrajbei noastre și a gubiernării. Învolburații la minte care folosesc și probează scaunele din clădirea din Piața Victoriei au grijă de raderi de etichete și de festivaluri de drogherie și de drogăreală, nicicum de facturile la gaze și la lumină. Că lumină s-a spus dintotdeauna, „electricitate” e de la Lenin! De-aia ne-au strecurat pe nota de plată odată cu nectarul de kilowați la găleată și golănia cu, pardon, reteveul public, pe care nu-l văz și ascult nici pe aifon, interfon sau pe șosea. Oare câți Câți ascultă radioul ăl miauzical? Vreo câteva mii de inși. Și la tembelizor ce să vezi: pe T. Barbu, cărătorul de cabluri devenit mare analist ulterior? La Enescu – nu sunt meloman, nici melomaniac, precum huidumele care se afișează la Ateneu și aplaudă între părțile simfoniei și ale sonatei – toate siturile de belete, că deh, prostmodernizme, afișează „tot complet”, dar sălile sunt goale. Toată lumea cărătoare de costume de-a gata și de suflete ninse așteaptă invității, nu vrea să scoață belet. Măcar să aibă abonament, dar ăștia sunt zece la sută, o sectă.
Alegerea: acesta nu e un medicament. Ci mai abitir tot un drog. Ce s-o mai învârtim, noi nu avem cultura democrației și nici practica ei. De unde onoare, de unde cuvânt dat, de unde misie, de unde demisie? Păi, flecarii din Palavrament dacă ies de-acolo opresc robinetul, nu mai au nici bani, nici nume. Devin ceea ce au fost o viață întreagă, anonimi. Nu tu o geantă Vuitton, nu tu un ceas de bonton, nu tu un merțan la buton, nu tu o rufă marcată și produsă în Bangladeju, nu tu un album de poze dormitând alene în staul sau holbându-se surprins și aspetând ajutor în portabilul unde îi virează informații, în studiou, câte vreun amploaiat apropiat ca să rumege sclipitor! Nimic din astea, revin la normal: frizeri, geamgii, picolițe. Ce credeți că e Fâl. Roman ăla fără să gângurească? Pare că ar avea liceul? Aiurea, doar prosop. Dar Mazzu, băietul cela cu rochie de salahor de drumuri și podețe, l-o avea? Dar Cazzu? Ăsta nici treapta n-a trecut-o natural, i-a furnizat-o cineva pe rețetă. Cine ne-a procopsit cu acest cadou otrăvit, cu această fotografie mișcată, cu acest actor de benzi desenate? Noi nu avem ticul cu BD-ul, nici cu celofanul romanului-fotografic, avem bârfa și zeflemeaua de zahana. Dar ar trebui să scăpăm de acest laxativ expirat care nici măcar un rol ca Bălănel sau Miaunel nu ar fi în stare să bolmojească. Aist Gagamiță în tinerețe de plastilină ține morțiș să hie șef la nu’ș ce organizație obștească și de bază. Sper să stea singur de vorbă cu nimeni.
Doamnelor și domnilor, formulă atât de zaharisită mai dihai decât aia cu „dragi tovarăși și prieteni”, femeile în politica de-acuși sunt un veritabil anghemaht cu fructe de mare. O ciulama de spulberare. Râdeam de Coana Leana sau de Suzănica, de tănticile cu coc din MAN, dar ele erau infinit mai decente. Și vestimentar și temerar incandescent. Acum e plin de, pardon de expresie, duamne-țățici frenetice. Și analfabete de Putere. De teapa Nălucii Curcan sau Pralinei Burghiu. Înainte vreme era plin ochi de profesorese, diriginte, poștărițe, arhitecte, doctorițe de cabinet și de circă, vătmănițe, vânzătoare, filatoare destoinice. Acum am impresia că sunt numai casnice și neveste – de miliționeri în general dar și de aprozariști. Cu numeroase ifose de Coana Zoe. Bovarisme de județ de munte sau de Ivești-Ițești. Cum era ăla de vindea varză murată și avea o soață cu nume de lacto-bar. Nu i s-a luat ADN-ul la DNA fiindcă a prăduit grafit, granit și marmură de rigolettă unde și cui trebuie, de-aia juca babaroase pe Coasta de Huzur.
Se discută despre contribuțiile ooropene. Adevărat că acolo nu am fost introduși pentru noi, ci pentru ei. Sigur, nu au avut niciun plan decât de cucerire, Far East, dar nici noi nu am prea avut nimic în cap. Îmbuibare grosolană de fațadă și atât. Polonia și Ungaria, țări cu alonjă imperială sau măcar ducală, cică vor scrie pe facturi de-acum încolo ce cuantum curge pe vadul băncii centrale de continent incontinent. Am cetit și păreri de sens invers, că „v-am primit acilea ca să vă ardicăm și să vă deschidem la cuget și simțire”. După ce v-am lăsat de izbeliște dincolo de gard, completăm noi. Cu ce să ne dășchidă? Cu buzdugane de metehne noi care nu se potrivesc neam cu obiceiurile locale din neam, cu uniformizare de periferie, cu castraveți de grădinar de seră? Declinul economic, demografic, cultual, cultural, social și politic al Estului este studiat de oamenii serioși. Se pare că s-a fost vălurit și furat, că ăsta-i cuvântul, mult mai mult decât după ’45. Ce să se reformeze, adică să se alinieze la standardele standardizate evropenești? Măcar prin părțile esențiale. Și mai ales cine s-o facă: Amnisie, Vaslon/Veston, Stas, Tâmpeanu și alți pedagogi de internat și de sanatoriu? Ce școală se mai face astăzi? Pe SMS, SMT, SMA și UAȚAP ispășitor?
