Borhotul Băsău

Auziți vorbă: e un pensionar obișnuit! Dar ce-ar fi vrut să fie? Șofer de vapor, vaporean, precursor, pâine caldă, turnător? Ăsta, Șușavel, Ghiolban și Căcâcea la un loc, personaje de Budai-Deleanu, a dat România cu cincizeci de ani îndărăt, primitiv, literal, sindical, medieval, ne-a smintit și ne-a întors cu arme și bagaje și muniție înainte de ’90. Așa cum și-l pasau ca pe-o minge de țom-ping alde Berluscă și Șarko. Ăsta a împins bătaia vântului spre incompetență. Ce, a făcut West Point sau Frunze? A termenat o școală de corecție de valuri de dat în mal și în mall-uri, s-a flendurit despicând mămăliga oceanelor ca să găsească pasageri de turnat, dar musai posesori de scoici grele, întredeschise. Un balaur de care ți se face Silă și Carbidă! Milă niciodată.

Turnătorul Băsău s-a înconjurat numai de „pițifelnici” siliți și sleiți – politici, securistici, sociali, șmenari, culturali – pe care să-i dojenească în euro și a luat lumină și indicații prețioase de la Vasile Sentiment Mondialu a.k.a. Licuricescu. De fapt și de drept, omul fără sentimente, doar resentimente. Totul pe bani, se zice că și ascunși în cele scărici și Coaste Rici. Că nu degeaba se plasaseră tutele alea între cele două oceane! Ca toți tăinuitorii care stau în case cu două intrări! Am văzut și ce consilieri își trăsese: țoape din cotețul găinilor, dansatori de mucilag, Julian Cifu, bibelouri cu cap mic și cu minte comprimată.

Prima Doamnă la românași? De când și până unde? „Instituții” după mintea gângavă a Urdăresei sunt la noi Cișmigiul, Caragiale, Lămâița și Cireșica. Instituța aia beată care a vrut s-o facă pe madame Damigeană de Putzau, cum zicea Nenea Carol, aia pe care evitau s-o întâlnească toți pe la ședințele foto dintre două lifturi și avioane nu e instituție, ci prostituție bulbucată! Prima Doamnă este un fitil stins, o reverberație de cămin cultural venită dinspre alte acoperișuri. Aia, originala, se ocupă cu chestii filantropice, premii de cauciuc, baluri de caritate, spectacole de calitatea întâi, fără os, bomboane și bombăneli. La noi, sărăcuțele neveste de cratiță, modeste rău în broboadele lor, zâmbesc stingher și nu suflă nici în ciorbă, nici în iaurt. Nici măcar rol decorativ nu au, să mă ierte Dumnezeu! Mai grav este că nici nu știm ce înseamnă distincție, bun gust, bun simț, discreție; reporterele cred că modestia teleptuală și instruirea animalelor și a chiparoaselor înseamnă discreție galeșă. Aiurea, biata fomee nu știu dacă mai mult de câteva propoziții simple și directe poate emana?! Să fie sănătoasă și la locul ei pe care și l-a hirotonit printre stabilopozi! Astea-s nevestele de vaporeni pe care le înghionteau ăia când acostau după șase luni de mare și le bufneau cu țoale, țigări, cutii de farduri și blugi.

Mai e o chestie de observat: gunoaiele ăstea spun că lumea îi invidiază din complex, ei fiind reușiții de serviciu/ii. În primul rând că se fâțâie, dansează, se ceartă, beau și surâd, uneori se bat, doar în public și păgân. Apoi se dau în poză și strică imaginea eminamente umană. Ei au fost selectați dintre cei mai proști și mai obedienți, nicidecum dintre premianți sau dintre oamenii ăia cu ceva glagorie și fără dosar cu șină. Urdărese – fete de femei de serviciu și de șoferi de vapoare sau de IRTA (nicio rușine, chiar o cinste dacă înveți acordurile și regula de trei smplă, nu te afișezi la iarmaroc în liobutine și vuitoane!), liicheni și patableși. Și mai ales precum Argusul de păpădie, jurisconsultul Gostat Zădărean, boul cosmic, nărăvit la evenimente măsluite. La care se adugă o liotă de publiciști-comentatori expirați de pe la ziarele sindicale, ceva de spăriet! Apoi niște televizitate ce-au debutat fie ca vânzătoare de smacuri, fie ca secretare de demnitari făcuți la grămadă deschisă și dezordonată.

Telepualii, apropo? Care, purtătorii de legături de usturoi, Albalux ca zăpada, clistirologii, tautologii, tăfălogii, autorii de maculatură și ăi traduși cu anasâna? Un pohet acceptabil declama într-un clip de pomină victoria Mării Negre asupra Cartierului Primăverii. Cineee era montat la CNSAS pentru eliminarea adversarilor? Toți securachii care aveau de ascuns ambasadori, caiete furate de la foști legionari, neveste ciripitoare, bacalaureate lipsă și bitanci drogați. Cineee era pus în moțul moale al unui minister umplut cu subvenții dolofane și terenuri de fombal cu breton? O saltea bombată și bălaie. Cineee visa și păștea ponei roz pe pereți? Un neterminat notoriu și autor de compuneri derizorii. Cineee prefața Biblia (auzi dumneata goliciune mai mare!). Un imbecil aburind de sudoare, un soi de pitic de grădină. Etc. Ar trebui să răspundă toți și să dea banii și onorurile, felicitările, masa și dansul îndărăt, la garderobă. Nea Fane a rămas celebru și prin asta: „forma de viață lichidă intitulată Băsău este cel mai prost om care a traversat vreodată Calea Victoriei”. Citat aproximativ, dar și ăla la care se referă este aproximativ un om. Justiția? Aservită și dictată. Presa? Plătită cu bani publici și închiși la culoare, pusă pe-o rână și direcționată minuțios numai înspre adversari. Societatea? Vrajbă socială, bâlci, bună de dojenit când trebuie, asmuțită o parte contra alteia. O caricatură. O rușine. O catastrofă. Un semnul mirării la trecerea peste liniile curcubeului.