Tot avem acușica „români de ocazie”. Ăsta nu-i titlu, e injurie. Tipi și tipese de s-au căsătorit cu și s-au stabilit în limba română. Comercializați la teveu cu vorbe golănești, de ziar de scandal. Și ăsta este un format luat după TLC, că noi nu avem idei personale, furăm sau împrumutăm. Precum Chefi la cuțite – aista nu-i titlu prost, mergea și „la pahară”, dar poate unde se vrea agresiv foarte. Un bun amic franțuz rămas la noi scosese o revistă de specialitate culinăroasă, Chef de chef, și mă prezentase unui Ivan, chef sudamerican la Novotel. O figură extrem de jovială și generoasă, de aducea doar fizic și cu Gargantua și cu Marele Șef din „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, că altfel era vorbăreț peste măsură. Sudamericanii îmi sunt tare simpatici, mai ales de la Marquez, Sabato, Neruda, Cortazar, Maradona încoace. Și dacă aș putea sta douăzeci de ore în conserva aia aerodinamică peste balta Atlanticului, numai un singur oraș din cele două Americi mi-ar plăcea să văz și să gust: Buenos Aires. Realizați ce-i ăla un bulivar de patruzeci de kilometri? Numai țara lui Borges putea să aibă așa ceva!
Hai îndărăt, la rețeaua animală și vegetală, rețeaua de producători, făcători și consumatori. Gastronomia așadar este un sport, o școală de bune maniere, o lecție de civism și de umanism, o impertinență și o nonșalanță, puțin din fiecare și toate la un loc. Nu este numai lux, voluptate și sărbătoare, cum cred nimuricii băștinași, deși în general îmbuibarea la sărbătoare are loc. (Simposyonul nu-i banchet? Că n-oi sta să asculți inepțiile ălora de se dau importanți, treci la farfurie imediat!). Ea este ca matematica sau gramatica, se învață și se execută zi de zi cu sapa, cu mapa, cu lingura. Un om care mănâncă bine, vorbește bine, se îmbracă bine și trăiește bine. Gastronomia este viață, artă, inimă și literatură. Meserie în primul rând, căci se bazează pe cantități, calități, combinații, permutări, șiruri. Legi. E o lege: nu inviți la masă în sufragerie mai puțini prieteni decât grațiile, dar nici mai mult decât muzele. Brillat-Savarin așeza gastronomia în fruntea tuturor plăcerilor. Dumas spunea că nu cunoaște pe lume decât două lucruri: să scrie și să mănânce. Ălălalt căpcăun, nenea acela care bea șaișpe cafele pe zi, patru litri de vin la o masă, primea după opt seara și a scris o sută de romane și nuvele, parcă Balzac îi zice, aspira cîteva zeci de stridii, sorbea douășpe cotlete, o baniță de napi, ciocârlii și potârnichi fripte, clefăia un morunaș și vreo zece pere la desert. Ni-l toarnă Werdet, editorul lui. Iar Maupassant era și mai drastic: numai imbecilii nu pot fi gurmanzi. Te naști pofticios cum te naști poet. Gustul este un simț delicat, perfectibil și la fel de respectabil precum auzul, văzul, pipăitul, mirosul.
Ni se spune să fim cumpătați și să nu facem praf ficatul, precum grecii din megaron, împărații romani, ori Sardanapal și Heliogabal. „Știm totul despre ficat”, se laudă niște gorobeți; știți mai mult de-o grămadă deschisă, nu știți nimic! Pe de-o parte se face apel la reținere, pe de alta e plin de reclame, canale și emisiuni de crăpelniță. Sau cum zice în 1937 Eric Arthur Blair, adecă George Orwell (antiimperialist, socialist, apropiat de POUM în Spania Războiului civil): în țările înalt mecanizate păpica în cutie, la conservă sau plină de arome sintetice ne-a stricat cerul gurii. 1937, aurzi dumneata! Gastronomia presupunează și un raport social, descoperirea Celuilat, amestec de culoare și savoare. Și niceodată furculița-n brânză, ci cuțitașul de rigoare asortat la platou. Să nu uităm să zicem că arta de a te hrăni este legată punctat de arta de a iubi. A iubi, dar nu Nutella, acolo merge „a plăcea”. Gastronomul este un mușchetar și pedagog. Pentru un om cu adevărat educat, a mânca și a bea prost este o mare umilință. Dar orice om poate fi reeducat. Bocuse, colecționar de stele Michelin – vreo treizeci – spunea clar că mâncarea nu trebuie să aibă decât o singură calitate: să fie bună. Marx, Thierry Marx, care e apropitarul a vreo unșpe restaurante înstelate Michelin și a unei școli gratuite (din 150 candidați ultima dată a selectat…8) spune că bucătăreala este plăcere, dar și sănătate. Cam tot ce-i de-a gata e zegras sau calcar, numeroase chimicale. Nu zicea și Freud, da, Freud, care proiecta și o carte de bucate, că ăle mai bune rețete sunt de la mama și de la nevastă?
Am auzit una ca asta, „să luăm, dragă, ca fromage niște brânză” sau niște “somon afiume”. Am mai furgăsit un format de teveu, probabil tot americănesc, fiindcă de-acolo pleacă majoritatea ăstora, și l-am copiat prostește. Oameni buni, ziceam că tembelii ăia trei de se dădeau bucătari de popotă sunt ultima graniță a prostului, a prostului gust, a rântașului și a rândașului de cambuză. Ei bine, cum zic reporterițele astea, vorbim despre imbecilitatea în stare pură, necristalizată, neîncălzită. Expresurile din vremea tinereții, restaurantele cu „împinge-tava”, prefabricatele și preambalatele de la Gospodina, înghețata Polar, bomboanele Cip erau de cel puțin același nivel digestiv. Nu se poate așa ceva, din ce hăuri veniseră copchiii ăștia de trupă? Acolo să se și întoarcă, doar două minute pe fiecare parte.
