Băieți de trotinetă

Mereu m-am întrebat de ce nu avem şi noi măcar un boţ de mafie, acolo, ceara mă-sii, vorba lui Stănică Raţiu. Că nas pe sus tot ţinem de zici că suntem neam de mătase și de conţi, încărcați cu demult, nu acolo neşte ciocoi şi arendaşi. Vorba lui Nenea Iancu : „bă, Duilă!”. Și ăla era ditamai Duiliu Zamfirescu, nu Cazzu. Păi, n-aţi văz’t, imediat ne pozăm şi ne lăudăm pe facebook cu ce-am furat! Nu suntem punctuali și nu știm să tăcem, vorbim neîntrebați. Sau schimbăm des macazul, ne lăudăm pe la nunţi, pe la botezuri, cununii, prin sat. Sau toți suntem acum neam de popi de țară sau de agricultori, musai deținuți politici. Am bâltâcâit și bălăngănit mereu între Est și Vest, fără să fim atenți la fusele orare și la orele astrale și am rămas tot bobleț, dar boboșați.

Pe tot ce punem mâna, tot ce atingem, tot ce organizăm trage iute la Caragiale, nu se poate, nu avem nicio şansă. De unde şi nechemarea nechemaţilor ăstora de maidanezi străinezi, poposiți pe trotinetă, care se laudă că sunt specialişti indispensabili, nu cărători de cafele şi văcsuitori de galenți, de șoșoni, de pâslari. Bâlbâieli, zbateri, rătăciri, târâri, fitile. Ciupeli. Precum şi multă paranoia. Toţi se cred cineva. Falii ale societăţii şi multă lipsă de adecvare. Şi în limbaj, care şi ăsta-i de împrumut. Cool și ups și auch și aolică! Lipsă de identitate culturală şi culinară. Toți vor să evadeze în extaz, să se zămislească în chefi și șefuleți. Şcoală pe apucatelea, din mers. Adevăr pierzător şi răsfirat. Imbecilitate colectivă transmisă şi familiei. „Parvenitism mimetic”. Să avem şi noi faliţii noştri, acolo, măcar de sămânță. Un Nobel mic, de vară, cu mult sifon.

Vă rog să observaţi traiectul greşit pe care îl iau mai mereu şi mai abitir toate proiecţiile noastre simbolice, toate reprezentările noastre, fie despre noi, fie de împrumut, de aiurea. Iar astăzi dăm cu bâta în toate bălţile din toate gropile din asfalt. Una n-o ratăm. Suntem noi și ceilalți, noi avem valoare risipită în manele, ăilalți nu au voie nici să-și dășchiză țipătul. O căruță de saltimbanci și securachi de iarmaroc, precum și alți băieți de Comintern se dau de teleptuali și înjură copios la scrietorul român. Stau pitiți pe după niscai eseuri de bodegă și suspină în calitate de maeștri. Îi mai încurcă mărăcinii talentului lor lipsă la cântar, dar își permit să-l citeze pe D.R. Popescu, întâmplător un mare scriitor, strivitor pentru mica lor formă de creieraș înnoroiat. Din păcate, viața lor răsună doar ca o fărâmă de tuse măgărească într-un compartiment de clasa a doua.

Prin anii ’50, când aveam alt stăpân, ne împachetam în aspiranturi la Moscova, Kiev, Frunze și luam curent continuu și alternativ din manualele sovietice. După ’90 au devenit la modă bursele în Străinezia și sistemul de învățământ particoler. Pe vremea ailaltă exista Sorbonica, un fel de normală ce prepara sosul lung al dăscălimii de școală generală. La sectorul zorro/tehnic era la modă ideea de subinginer la români sau cea de calculatorist, ca summum. Așa s-a călit Istoria. Acum, la modă cade școala de administrație, de „mpolitică” împiedicată și de informații. Desigur, în lumea de azi oricine are bani își poate cumpăra o diplomă cât mai scumpă și cu vedere la ocean 11, că tot e libertate și mai ales democracy. Vor avea doctorate până și taximetriștii sau băieții de otel, ăia de-ți parchează căruța și-ți duc bagajele în cameră. Ușeriști de-ăștia!

Și uite așa, din vorbă-n vorbă, vine ‘mnealui, Neghinea. Un țâcă, un țâști-bâști, cunei(n)formă humanoidă, un băiat de pe trotinetă și de pe strada Pal Secam, fără ghiozdanul lui Badea Cârțan, fără ghiozdanul lui Angus Young de la AC/DC iese în relief și boțește imaginea cu un fel de zoaie de țâfnă. El este ca moroii, înfipt între două lumi, între nimic și zero. Pro intromisiune sau promisiune. Să dea Dumnezeu să fie și el cineva, să împacheteze vreun gând, să scrie măcar un articol inteligent de gazetă de perete, că până acum nu știm la ce folosește. Tot ce-a atins ăsta se surpă ca o vizuină de cârtiță. Știm că i se dau viziuni la comandă și i se fac prin copy-paste toate materialele alea ticsite, cocoșate și obosite, dar să-i răspunză obraznic mumă-sii, nu mie, cetățean onest și neemigrant în Australia. Că eu plătesc, eu adică noi toți și el de-aia e acolo, nicidecum ca să se dea balenă!

Şi, mai mult, tot scriem şi rescriem la Istorie, compuneri pe maculator, că oricum nu ne bagă nimeni în seamă, tot sateliți suntem, tot în curs scurt de dezvoltare și tot în cuibul ăsta dintre imperii. Ne înţolim cu frac, dar ne încălţăm tot cu gumari. Ca în lumea de hârtie a lui Nenea Iancu unde nu se trăieşte, se mişună!