Știți voi, oameni dragi, de unde vine prostia asta în presă, șirul de gheață al cuvintelor fără rost dar plămădit cu otravă? Tot din anii ’50, când fiecare vers „biciuia moravurile”, nu critica ușor și nici nu trăgea palme, Olof Palme, și nici picioare spate gios, ca la caraghioșii din Telegramele lui Nenea Iancu. Nu, nicidecum. Ia luați aminte aicișa, vă rog: „baletul tragic al acestor cupluri evoluează în peisajul înspăimântător al societății burgheze”; „ei nu pricep angrenajul mașinii blestemate și necruțătoare e exploatării omului de către om”; „teritoriu eliberat de legile infamante ale junglei capitaliste” etc. Acum nu este aceeași atitudine? Lasă că este fix aceeași lume, dar vorbele sunt necruțătoare, li se administrează mereu nucleara din dotare, lin și elegant!
Există o tanti cu o figură mongoloidală de îngrijitoare de iurtă care spune mereu cu satisfacție că învolburata pelerină a coaliției scârțâie pe la încheieturi și se va rupe în direct. Mai mult, se ia la țintă ca la tirul de la iarmaroc singurul om care încearcă să facă și el ceva pentru amărâții de pensionari. Nu, nu e bun, vrea să renegocieze dobitocia aia scoasă de niște repetenți – de fapt diktată de companii străineze cărora le sunt ăștia arondați -, e socialist și nu neoliberal ca noi. Și a mai făcut școală la Spiru Maiorescu, noi am fecit la Romano-Americană. Și care ar fi diferansa? La Spiru chiar erau oameni de la care aveai ce învăța, dincolo era și este neantul pur. Și de unde atât neolibertinism sau liberalizm la gunoaiele astea de Cazzu și NeGhinea? Paznici de orătănii sau șoferi de basculantă, cu mătreață pe pantofi și cu noroi la poale. Doamne ferește de așa ceva!
Iote examplu de terapie normală între politici: Sanremo. Festivalul popular care închide Italia timp de cinci zile este înflorit în capul unui ins de 34 de ani la acea dată, 1951, Amilcare Rambaldi, florar și socialist, care a găsit deschidere și înțelegere în rândul membrilor Consiliului popular local, majoritar democristian. Festivalul ăsta a schimbat țara, a lansat mode, a deșertat politica neghioabă din mințile publicului spectator, a adunat și a sudat populul. Firește, pâine și circ, mă rog, paste, dar noi nu prea mai avem nici pâine – oricum toată e proastă și se face ori ghem, ori mattarella, ciomag, mâine dimineață – iar circ avem, dar doar de proastă factură tehnică, executat conștiincios de chiar agenții electorali, că nu-i poți numi politicieni decât cu mici excepții. Circ de foarte proastă calitate, analfabet, tăvălit, ca un covor chel, nămolit sub grilaje și uluci.
Să trecem la Pișcotarul Șușinel, generic și nervos. Prin anii ’90, cu mult umor Moțu îmi spunea că scriitorii au pierdut startul la cățărat pe tancuri în vremea revoluției. Așa este, atunci nu mai pridideai de actori. Care de altfel au obținut destule onoruri, mult prea multe pentru valoarea și Ștefan Pălăria lor. Atunci s-au umflat nepermis. Toți au devenit „cunoscuți”, „celebri” sau chiar „mari”. Mai întâi politic, apoi și instituțional. Nu mai aveai loc de ei și de vorbele lor înțelepte. Ei, care în general nu citesc în întregime nici măcar piesa în care joacă, își citesc doar rolul! După Puricul Târgului mai proclamă croaziere intelectuale duminicale și Fl. Zamfirescu, din Călimănești, om ce-mi părea foarte simpatic și la locul lui, care acum desenează strategii pescărești. După cum Sandu Mihai Gruia, alt om inteligent și echilibrat, ține emisiunea de limbă română, alde Graur adică. Pe dulce stil nou. Dom’le, nu o fi mai bine ca fiștecare să fie acolo unde-i șade bine?
Astăzi, la noi, repețim, nu mai există mari actori și mari actrițe. E într-un fel destul de logic să-i preamărești pe cei care mai rămân în viață și/sau în activitate. Dar asta nu înseamnă nicidecum că tot ceea ce suflă ei pe scândură sau prin vreun colțișor de televizie este genial. De pildă, am văzut-o pe Seciu, care era totuși o actriță, într-o execrabilă montare a “Livezii” cehoviene, jucând slab. Orice s-ar spune, cazul de netalent vehement și cu coc îl deține Arșinel sau Arșicinel. Acest actoraș sau actorist, după părerea mea mult sub nivelul lui Țociu, nu a jucat decât în manele vorbite! Nu are pic de talent, de umor, posedă ceva, destul de puțină voce răgușită, dar nu are prezență scenică și nimic, absolut nimic să te atragă. În schimb, adună onoruri peste onoruri, teancuri. Nepermis de multe pentru slabele lui puteri. Vorba cuiva, lipsa lui de har este direct proporționala cu lipsa de talent. Am auzit că onor. Primăria vrea să se dezbare de el. Nici așa nu se face, se dă un premiu pentru întreaga activitate și se trimite la munca de jos. Sau îl pui directorul onorific al unei farmacii sau al unui teatru pentru coafeze si taximetriști care nu mai funcționează nici ăla. Bun, rău, pe vremea când el era secretar era chiar de revistă, numindu-se “satiric-miauzical” și având până în ’90 trei săli, dintre care una de vară, “Boema”. Acum e demolată. Probabil că se va iți vreun bloc de zece etaje, că tot permite demisolfegiul! N-avem, bre, nuanțe, dar nici glagorie!
Sunt alți actori mai netalentati, la fel cum sunt și scriitori netalentati. Cred ca articolul este slab cum a fost și cel al lui Boanchis despre Arsinel (a dat o interpretare subiectiva și golaneasca). Nu sunt fan Arsinel, dar cred ca ar trebui sa scrieți despre actorii de doi bani de acum care sunt total lipsiți de har și care nu realizează nimic.
arsinel este si batran si bolnav , ar trebui sa-si vada de sanatate si de batranete si sa nu tina scaunul ocupat . poate unul tinar si cu energie vrea sa faca ceva . n-am nimic cu arsinel dar sta mai mult prin spitale , teatrul trebuie condus , cu fapte nu cu emotii si populisme ieftine a la firea si altii .
Daca si-ar vedea de batranete nu s-ar lua nimeni de el,cu toate ca merita. La lautari e o vorba,pentru cei ca Arsinel. „A luat Dumnezeu din talent si a bagat in tupeu”.