Auzi dumneata, sintagmă plină de capabilitate! Și care face sens și e plină de aburii sustenabilității. Frustrări la patru ace, cu fru-fru și fric-frac, numai „obiecte persane”.
În desfăşurarea de himere prosteşti convocate de talanga din dechemvrie ’89, se remarcă şi apariţia unei pături flaușate de parveniţi. Ei provin îndeosebi din profesoraşii mohorâţi ascunşi sub pulpana nimicului de traseu provincial sau a serviciilor melancolice și cât mai discrete, a veșnicilor nedebutați din pricină de netalent, nicidecum de cenzură. Adică, mai în clar, toate odraslele astea şcolite prin pâlnii, hornuri și tuburi subţiri vin din famelii trimise la studii coclite din anii puterii populare de însuși Dinamo. E bine să ştiţi cu toţii că bursele din anii noştri nu erau cu zecile pe an de studii, ci câte două, trei pe toată perioada facultăţii pentru toţi anii şi nu se afişau niciunde, doar aflai de câte o figură cu care te întâlneai în anul întâi şi mai apărea la repartiţie că-şi curăţase mintea prin cele capitale. După același ’90 devenise la modă profesia de profesor universitar cu care s-au înfofolit îndată numeroși asistenți și lectori. S-au înființat apoi universități autonome cu duiumul, uiumul de prefesori fiind luat din fostele institute pedagogice de trei anișori, ăle de pregăteau țârcovnici de gimnaziu. Un fel de circoteci ale fomiștilor transformate în mall de diplome. Așa a apărut prima generație de încălțați cu doctorate, de erau dânsele înțepenite în Vechiul Regim de aprobările obștești și de ăle de la partid.
Și acum care ar fi problema? Să fie doctori peste tot, frate, chiar și la frizerie, la taxi sau la McDonald’s! Scriu ăștia ceva, publică în marile centre ale lumii, îi ia cineva în seamă? Se laudă și ei pe la MAT, pe la rude, prieteni, pe la tembelizor, îi crede cineva inteleptuali? Impostura este prezentă peste tot, de sus, din Polul Plus, până jos, la brancardierii și infirmierele de azil. Măciucă și Brode sper să nu facă rău nimărui, să nu omoare oameni, să fie și ei eroi de mucava. Ei sunt oricum o amăgire, o înșelăciune la cântarul vieții, o năzărire în zori, doar ni se pare că ar exista. La urma urmei și Șerpan aia, o moimiță, o moaflă provincială, tot o arătare de unică folosință iaște. Batâr Udrăreasa a vrutără să hie șefă de târlă și de țară, taxatoare de filigran! Nu era și ea profesoresă? Nu scrijelea și ea, măcar pe feisbuci? Ca Sana Dăvuică sau Gica Chistol? Că toate cărţile lor sunt înşiruiri de platitudini nu ar fi nicio nenorocire, ci doar o elementară pagubă de timp. Dar mai vor să prostească, prin sunete scoase focos din beregata lor unsă cu terebentină, lumea normală. În ţara unei duşmănii inexplicabile şi zdrenţuite – pornite, ce-i drept,de la vlădică – nimeni nu se sinchisește de ziua de poimâine. Unde nu vom fi niciunde, nici pe unde medii, nici pe unde scurte, nici pe UKV.
Că noi suntem mari aici, la vreo Dunăre turcită. Ai noștri sunt buni la turci și la ruteni, despre fombal vorbesc, nu ating cu fruntea bolta vreunui balon de haur. Haleparda, care nu mi-a plăcut niciodată, mare minune dacă nu s-o fi îndopat tot timpul, că prea dădea cu bătacul de zgură, prea juca numai din mușchi, nu și din talent!
În urmă cu vreo cincișpe ani, într-o foaie de fundătură, un anonim mă batjocurea căci mă luasem de puştiul lui Paleogolu. Cum de-mi permit eu, un secretar de cabinet de-al lui Simion să îndrăznesc să mă uit la un absolvent de suburbone, camere de bone şi băiatul lui tat-so? Viaţa a făcut ca fiecare să-şi vadă de treabă, anonimul să rămână în anonimat, iar eu să mă intersectez chiar cu „eminentul” prunc la un club de pierdere. Ei bine, stimaţi şi respectaţi cetitori, pot spune cu mare sinceritate că bietul individ este un imbecil puternic, greu, ca o mâncare sățioasă! Fie vorba între noi, tăticul dumisale, pe care l-am cunoscut razant şi pe care l-am citit atent,avea ceva afinitate cu cartea, cu ciripitul şi cu graseiatul, dinamism de bodegă şi un anumit savoir-vivre cu măsline umplute. Între Pirgu și Pantazi.
Nu există oameni politici, căci nu sunt şcoli adevărate de aşa ceva, nu există oameni de televiziune, căci iarăşi nu sunt şcoli de aşa ceva. Dacă şi Capatos predă undeva sau dacă şi Mândruţă sau chiar Beregleanu sunt prefesori, ne-am lămurit. D. Negru nu o fi şi el? Sau Brobonete, reclamagiul de chiftele? Râdem de imbecilitatea cu solzi a clasei politice (am zărit undeva un titlu, Giganţii politicii, după care venea verbul.Poate micii giganţi din Parcul Cutezătorii) evidentă cu asupra de măsură în 98% din cazuri, dar nu vedem şi imbecilitatea soioasă, pe multe spaţii, a clasei „media”. Apariţia seară de seară demonetizează, nu-şi dau seama copchiii ăştia şi hermeneuţii de pripas prezenţi pe toate canalele? Aş mai avea ceva de adăugat: încrâncenarea neplăcută şi orgoliul mascat par interesate, nu interesante. Anal/iştii și ex/șperții ăştia primesc ceva pentru evoluţiile lor silnice şi zilnice? Sau şi le plătesc? Şi ce rost au ei, ce decriptează, sunt calificaţi pentru asta, ştiu a citi donele, cărţile, pe subcărţile politicii? Sau doar plimbă vorbe la ordin?
