Excesul de libertate, „liberalizarea” moravurilor şi dictatura Legii au dat naştere, într-o lume riguroasă şi mai lucidă, unui discurs atent, liniştit şi plin pe alocuri de oarece bun-simţ. Firește, decantat în sute de ani de arderi pe rug. Furai o oaie, direct la ștreang ajungeai! La noi, în vodevilul nostru naţional, în democraţia noastră colorată şi de crescătorie, spre deosebire de dânşii, vorbele sunt mai uşoare şi zboară mai vesel dar, după exemplul regretatului actor Toma Caragiu dintr-un cuplet de odinioară (bietul de el nu a prea avut, din nefericire, roluri pe măsura talentului lui de actor de teatru de Thalie mare, fapt pentru care ni-l reprezentăm în nişte scheciuri inegale) „radem etichete”. Şi aşezăm în locul lor ceea ce ni se năzare nouă mai snobard, mai snobesc, mai de bon ton, ton în suc propriu sau semi-ton.
Luaţi de aici pentru antreu sau ordevru o cireadă de emisiuni culinare făcute de trei dobitoci refuzaţi la export, de fapt mai bine zis refuzaţi la expert, nişte curăţători de cartofi şi de ţelină dintr-un hambar de fabrică de conserve. Ăştia trebuie preumblaţi prin păcătosul de Bucuresci şi afumaţi cu fum de ardei iute la mânie.
Luaţi ca fel principal o pletoră de imagini de-a-ndăratelea, dinspre butuc spre cap, de la intrarea în cătuşe la domiciliu înspre dineul de pe urma care scapă turma. Vă întrebaţi cine sunt aleşii şi culeşii neamului nevoii? Ăştia. Nimeni. Nimeni nu-i alege, dar ei se înfig pe liste, naiba ştie cum, poate la ordin, poate contra cost, poate nu. N-au nicio meserie, nici măcar de politruc, de „locțiitor politic” de pe vremuri, activenco bun de papagal. Luaţi, poftiţi! Serviţi din coşul zilnic din ce în ce mai sărac al Realităţii şui în mijlocul căreia ne ducem existenţa! Luaţi cu spectacol furibund şi întins leneş pe canapeaua de vinilin din camera de aşteptare. Luaţi o bere, dar nu alea din reclame, foarte proaste și amare! Dar mai luaţi, mai serviţi! Desert. Desertul tătarilor sau tartarilor. Serviţi presa noastră cea de toate zilele, audio şi video, presă care nu spune niciodată nimic în plus faţă de ce vor patronii să spună. Măcar reclamele sunt cam aceleaşi. Că doar nu numai instituţiile statului au fost subjugate de ţoape cu bani autoconsiderate de dreapta, dar care nu au făcut nimic pentru apropierea celeilalte jumătăţi, tăcute sau de altă opiniune. S-au crispat şi au aţâţat norodul, de la vlădică şi până la ultimul ajutor de subşef de semisecţie! Chiar şi ideea de preşedinte – de federaţie, de bloc sau de scară – s-a prăbuşit în pustiu şi în derizoriu, omul scaunului fiind un fel de zarzavagiu postmodern iar celelalte forme umane publice aflate în apropiere nimic altceva decât nişte vânzători de răcoritoare.
Cea mai mare gogoașă este asta liberală. De fapt și de rapt noi am ponosit realitatea cu vorbe vechi, „istorice”. Toate așezămintele politice numite prea impetuos partide sunt istorice, până și USRI-ul aista, cum se zițe, este un FSN mai obraznic spre isteric. Care și ăla părea un FDUS sau un Afront de Renaștere. Pentru majoritatea dintre dânșii, liberalii sunt ăi de profesie liberală. După cum sunt fermierii ăia cu două hectare și un pogon, că nu mai vrem țărani, nici măcar agricultori. Văd și din biografiile scriitorilor de dicționar că nu prea mai vine nimeni de la țară și dacă s-a născut din întâmplare acolo, musai din chiaburi trimiși la canal provine. Iarăși remarc o chestie: dintre toți premierii României de la Cuza până în 1918 doar unul singur nu era boier, moșierescu, mă rog. Se numea Titu Liviu Maiorescu, profesor de meserie. Nu vă amintiți cum gâlgâia de emfază hiperacidă operatorul ăla tehnic sau suptinginer de Leorban? Parcă oficia ca Farfuridi. Sau cum țoapele Năluca Curcan și Albumina Burghiu se refereau la referentul nefiresc de prost Cazzu cu vorba dulce „premierul”, ăla neavând decât profesionala? Despre Măciucă nu putem vorbi fără „î”-uri, nici nu știi dacă sunt din a sau din i icnelile ălea. Vorba vine „dulce”, aiurea, vorbe de paporniță. Cazzu, Bondocel, Târlici și Tăndăleț.
Numai experți făcuți obsesiv și îndopați cu poncife peste tot. Ăi melitari sunt la fel de buimaci precum ăi culinari. Băieți de garnizoană sau de popotă, fragmente inutile de adjutanți sau de ordonanțe care n-au nici premilitara la bază. Penibil dialog se înfiripă cu ăștia, foști gradați de birou sau radiotelegrafiști de stadion, ca Pârleaz. Neață și Moș Teacă.
Acum, să ne ierte Dumnezeu, dar și fătuca Jercan sau Șerpan din Sighii tot la făcături intră. Cine-i dumneaei să controleze la doftorate? S-a dezlipit de colbul provincial al Institutului Pedagogic din localitate? Ce școli prea pline și înalte prezintă la macazul existenței? Ce jurnalizm a efectuat asta? A putut vreun articol de-o filă jumate sau vreo delațiune consistentă? Toți sunt experți și dau lecții, sunt profesioniști dar dacă-i iei la bani mărunți nu au nici pușculiță în casă.