Oameni buni, trăim într-o lume anapoda. Citesc o postare de nedumerire care ezită între denumirile Pieței Unirii, Bibescu-Vodă, Națiunii îi ziceau ai mei, că așa fusese pe timpuri. Dau pe Cioclopedia de consum și cad peste articolul unui prost care vorbește aiurea, îngăimat și îngălat. Pe repede rezumativ înainte: sigur că trebuie mai întâi să ne stropșim la ruși, din pricină de Kiseleff, care a organizat chestia.Deznaționalizare, despotism, opresiune, au pus opresiune pe noi, precum și alte paste făinoase. Apoi vin două catastrofe decolorate: cea mai mare piațăcomercială a orașului – inexact, Oborul e prima! – și denumirea de Unirii, „denumire oarecum circumstanţială, căci nu jucase un rol deosebit în evenimentele legate de acest act istoric”!!! Nuuu, deloc, numai că se află taman la poalele Dealului Mitropoliei, care îngloba Mitropolia, dar și Adunarea Obștească unde s-a întâmplat un 24 ianuarie 1859. Nicio legătură cu Unirea!
Așa se denaturează totul. Nu din pricină de netrăit pe vremea respectivă, ci din pricină de repetenție, de prostie simplăși oablă, din lipsă de știință de carte. Cazzu, care n-are treapta a doua, dar are pădure retrocedată din marșarier, simfonic și miop.Iote chiar așa, mai citesc un romanț foarte frivol de hazliu, ceva între Ion Vinea și Petru Popescu, scris de un talian prin anii ’70. Văz cătoate produsele de patiserie se numesc „brioșe” – pânăși noi aveam pe atunci, în anii liceului și ai „Spicului”, și cornuri, covrigi,portofele, melci, merdenele, batoane, sărățele, chifle, japoneze – și trage traducerea vestimentară prin cămașă de lână (cred că-n originel trebuie să fi fostălinum, in, că-i vară acoloșa, nu poate fi de lână, ca-n bancul cu pardon prezervativul cel arghelenesc!), precumși „impermeabil care foșnește” – iar nu știu în italiană cum se zițe, dar la noi chiar de la ei a poposit „fâșul”, la mare modă taman prin anii ăia sintetici.
Apropopo de nailon și de silon; iarăși ciocniri evropenești din cauza noastră. V-am spus că în general pe tot ce punem mâna și mai ales gura, devorăm într-un nimb de derizoriu. Că tot se leagă, și acum tanana, emoticon de râs! Masorul psihiatric Tudose i-a povestit cândva prietenului meu Sorin că după ’90 s-a cvadruplat producția de paranoici la hectar. Toți suntem un fel de ceaușei, „geniali strategi”, „savanți de largă recunoaștere internațională”, ctitori de slavă etc. Toți vrem să fim șefi: împărați-șefi, regi-șefi,șefmaistori etc. Dulgheri și șefi de partide de suflători, de parchete, fierari betoniști. Ce credeați, că nu se vede până la urmă ce minte de bibilică au alde Ciocloș și Chiorveși?
Bulă/Bubulai, cerșetorul din Oz.lo, ridicăși ăsta vocea de tinichea la US. Legea aia e absolut tâmpită, cum e posibil să se amestece în ciorbă buruieniledin Palavrament, indiferent care or fi ele la momentul inoportun? Peste prezidentul Academiei? Peste șefii uniunilor de creatori? Cum or fi ăia, numai noi, lucrătorii acestor instituții și uniuni, avem dreptul să judecăm.Sau hai săpunem de-un referendum, ca-n Elveția, dar nicidecum să ne cramponăm de-un vacuum ca alde Bulă/Bubulai, un nimeni deiarmaroc! Cum să fie în chestie un de-alde ăsta? Prostovanii cu pricina, prima generație încălțată de sucuviniști-securitiști-corporatiști, imită și ei ce-au văzut pe la alții. Se chinuiesc să facă nimic și dau vina pe vechea moștenire. Dacă ar fi fost capabili ar fi confecționat ceva într-o săptămână. Nu-i duce capul, se închină la in/sectele lor și la piața liberă, deși niciunul dintre ei sau dintre genitorii lor nu a făcut avere decât prin furt sau șmen. Acum văd că iau calea aerului, ca în orășelul Babei UTA!
Ați auzit ce vrăji a încercat jălania aia jănială de Clocotildă a Aguadelupoaiei? Să dea numele puștiului din Belarus, un vloggăr de grădină, un fel de Shelly, unei străzi din sectorul administrat de ea. Chiar așa, orice denumire se schimbă peste noapte? Știu că era o comiție specială/specializată a Premăriei Capitalei. Și nu se gândește la consecințe administrative sau diplomaticești? Iar ăla încă e pe cale de-a fi gherou, nu a ajuns încă la stadiul de. Adivarat, strada pe care se găsește ambasada țării respective se numește foarte sofisticat de intens Tuberozelor, dar altădinioarăcică era Toma Stelian. Sigur că orice revoluție pleacă din limbaj, schimbă etichete, ogrăzi, ohabe, departamente cu chichirez. Revenirea din timpii lui Nea Nicu la sectoare și la județe de la regiuni și raioane, a fost ceva nemaipomenit. Pe atunci ne hrăneam cu gesturi de-astea luxuriante spre hohot de aplauze. Deseori e mai bine să pierzi, dar să pierzi frumos. Că tot mi-a amintit bunul meu prieten de pagină, Răzvan Boanchiș, de pagaia ruptă a lui Patzaichin. Am impresia că fusese descalificat, am contestat, ni s-a admis plângerea, a intrat în recalificări, semifinale și finală, pe care pe toate le-a câștigat. Mai țin minte un gest de-ăsta când ne-am retras echipa de gimnaste după ce ne furaseră arbitrii. Vedeți, oameni buni, noi ne facem remarcați când nu participăm, când ne retragem sau când întoarcem armele și bagajele!
