Să nu cad în gura lăcomiei am trecut de pe Rai 1 pe TV5. Drucker nu e totuși Mara Venier. Și prea s-a mahaligit postul italienesc, prea-i gerontocrat, prea multe favoritisme – Amadeus, care este din ce în ce mai slab la Sanremo, unde zace de patru ediții, își impune familia în primul rând de foteluri. Giovanna lui este o simplă dansatoare iar fiu-său pare ușor încetinit. Se apucase să aplaude gestul de oligofren al unui șanteuz, Blanco pe nume, care luase la șuturi decorul floral de pe scena Teatrului Ariston, fiindcă nu-i funcționa lui casca. Idiotul ăsta a mai fost invitat și elogiat și la emisiunea Marei Venier, un fel de Corina Chiriac, de nu se mai lasă dezlipită de pe sticlă.
Am sărit, cum spuneam, pe postul franțuzesc de export. „Arte” e bun cam o dată pe săptămână – iote, taman spre seară a dat două documentare despre Freddy Mercury, mai bune decât filmul. Dar pe TV5 apare un reportaj tradus iar după ureche: grandes écoles pot însemna și „școli importante” după cum era acoloșa, dar în principal se referă la Marile Școli, sistem de învățământ propriu Franței, de formare și de triere a cercetătorilor și profesorilor, a specialiștilor în administrație, precum și în alte domenii. Școli înființate încă de pe vremea lui Ludovic Paișpe și Napoleon Întâiul. Noi suntem la „Spiru Maiorescu” și la trei anișori, dacă unul ca alde Pârțea-i decan la o așa ceva! Apoi, într-un italienism comicăresc melodramatizat, apare cavaliere și este tradus prin sir. Dom’le, totul se anglo- și mai abitir se americanizează, deși de-acolo, mai ales din anii ‘70 încoace, au poposit incultura, pesticidele, tirania tembeliziunii, junk food, dictatura plasticului, cultul mitocănesc al banului ușor, nebunia dulciurilor, gravitatea jucată și spiritul puritan încuiat. Adică tot ceea ce e mai prost. Plus gipanele și casele de rigips. America este un continent și ca s-o străbați de la minus patruj’ de grade la plus patruzeci își trebuie camion, nu Logan sau Clio. De-acolo năvălește și goanga asta cu influențăreala și crearea de conținut în formă de cozonac. Ne-am înkârdășian cu ideea de realitișou la reșou. Și cu prelucrarea ciocoiască de iobag. Contessina este fata-n casă, aia care spală vasele, lingeria și aduce zupa; când eram mici aveam câte o Tanti Wilma sau Roza, tăt cam din zona aia de unde s-au ițit Falcă și Igaș. Ce să afli de la una ca asta?
Și America nu te bagă-ntre sânii lui Avraam, pardon de expresie, te stoarce dacă meriți; dacă nu, te cheamă pe băncuța mondială dar te trimite în Burundi, Moldova sau Ucrania, toate tot pe-acolo. Apropo de: am auzit că Gagarin a fost scos din istoria cosmosului. Te doare bila leneșă sau vrăjită! Acum să știm o treabă cinstită, și în timpul Primului Răzbel Mondial Beethoven era un simplu „boche”. Așa-i la năcaz, dar acum adevărul este că principalul culpaș este ăl de pornește măcelul, dar cel puțin la fel de vinovat se face și ăl de vrea să-l continue. O spun o grămadă de oameni destupați la cap, nu numai eu și Chomsky!
Bunioară comentacii noștri de fombal, care sunt chibiți de gard, de frizerie sau de groapa de fumat nu știu nimic despre băsnelile jocului cu mărgica de câlți. Sunt ca ăia de se dau chefi, care nu știu să taie o ceapă. Bine, nici Dinescu nu prea știe, el stoarce portocala mecanic până și-n lapte, dar are haz și talent. Ăștia, bucătarii, nu au nimic, nici măcar liceul. Comentacii mai țin vădit și cu câte o echipă, care de cele mai multe ori pierde, și asta-i o dovadă că habar n-au de bâzdâcurile ălora din iarbă. Pe unul îl știu din anii ‘90, când survenise la documentare, cameră ce adăpostea și secția cultură și pe-aia de sport ale redacției, și se enteresa de limbajul fotbaliatoriu, căci el făcuse doar gimnastică de înviorare. Alături de el șade Prosti Motanu, un ageamiu și un agramat „exact la fel”. Noroc că în gura ăstora nu cată nima, cobori sonorul/sonarul la minimum. În schimb ai parte pe tembelizaur și de acrituri care se lovesc de ceasurile clasiciZmului de alpaca, parveniți de-ăia de se dau rococo, de sortimentul Ianțî, Tăntălin Ștefurescu, Blonda Lia Sbanciu, Tâmbarbu, precum și un castravete rânjit de la nu-ș ce porcărie numită „tortu-i fain”; cică așa se spune acum, nu mai e ca pe timpul nostru „os”, „meserie” sau „kașto”, nici „marfă” sau „cool”, e „fain”. De la faină de greieri.
Hămăieli de snobeală de chilipir. De fapt și de drept, am mai spus-o, noi nu avem snobi, fiindcă nu avem cum să avem snobi. Ce să imităm? De unde boieri? De unde Cafe’ de Flore, vită wagyu, Gourmet – în afară de conservele pentru pisici -, de unde atâta Sardou la cască, vacanțe la Sorrento și Positano, cadouri de doi euro dar semnate de Lagerfeld, de unde atâta lipsă de tatuaje? La noi, mașini bengoase, ronghiuri de firmă de mâna a doua și birturi de cartierul Bitolia. Chiar așa: i-am auzit pe niște unii că oamenii cu bani din Bucale șăd în cartierul cu străzi de țări și de capitale. Bună ocservațiune; Bucureștiul, de departe cel mai frumos oraș al nostru – pe porțiuni – are cartiere strașnice. Sigur că Parcul Filipescu și șușeaua Jianu, strada Mincu, unde un prost pe trotinetă circula haotic, dar mai ales, zic eu, bulivarul Dacia, Ioanid, Grădina Icoanei, Polonă. Și revin și persist: Cimișoara, oraș foarte cochet stricat de zăpăcitul ăsta de friț, este desemnat capitală europeană împreună cu Eleusis și Veszprem. La anul vor fi tot trei: Tartu în județul Estonia, Bad Ischl în Austria, rezidența de vară a lui Ferenț Ioșca și Bodo, nu de la noi, malacul cela cu voce de lighean, ci localitate din Norvegia. La Eleusis/Elephsina s-au născut Eschil și Misterele cu același nume, nu Contesa Mandravela!
