Câtă prostie, atâta melodramoletă! Câtă prostie, atâta prostime. Ne laudanum că ne plătim vizite și șepcuțe prin Americi, că madam Borş e nelipsită în mini toga de primă duamnă de la mercerie, că alţii rup gura târgului şi cuceresc Parisul şi Damascul şi Stamba. Şi apropo de cunoscut, mi-a ieşit în faţa ochilor o poză de-a lui Depardieu alături de De Niro, tineri, din vremea lui „Taxi Driver”. Mi-amintesc că atunci când a candidat Kerry la funcţia supremă, au apărut poze cu el, tineiger, pe un vapor alături de Kennedy! Asta înseamnă să cunoşti pe cineva, nu să te cheme să joci tenis cu el între cinci şi şapte! Şi asta înseamnă să pregăteşti oamenii, să-i antrenezi, să faci şcoală.
Astăzi, orice ins deținător de cont sau de blog poate emite cronici, rețete, opinii. Nu te poți învârti de ei. Unii au chiar mania contrazicerii și poposesc cu argumente irefutabile, pardon de expresie: „mie-mi spuneți, care am o mie de angajați?”. Sau cum mă contrazise un prost, Clistirescu sau Clismovici, că America nu a ocupat Germania și Italia. Ba a vrut să ocupe și Franța, de-aia a tipărit și franci și de-aia De Gaulle nu a serbat niciodată Debarcarea, pe care a considerat-o o afacere strict anglo-americană. Marea diferansă e că ocupanții ăștia s-au retras repede și au plătit ei cazarea! Nu ca la alții, că și noi am avut Înalt Comandament Aliat. Acum, întoarcem Istoria ca pe ornic, ca pe clepsidră, dar ea se interpretează, dar nu se poate falsifica. Neron, indiferent că-i receptat diavolesc sau precum un reformator neînțeles, tot nărod rămâne și tot ca Saddam se săvârșește.
Bine remarca un prieten: avem cei mai mulți absolvenți de studii superioare, dar nicio universitate între primele 500. Ne strofocăm cu Neuro sau Horroviziunea asta de parcă numai pe podium am stat de când ne știm! Acum, cu o leșinătură de melodie vrem să cotcodăcim la Ooropa. Sigur că juriile noastre sunt penibile, șmecherești, arhipline de ageamii, dar mai bine ar fi să nu mai aruncăm banii în buzunarele celor învârtiți. Și ce caută Marciuca aia, de-o prostie incalculabilă? Băietul de securache de șantier pus ca gestionar de etapă la tembeliziune ar face bine să stea acasă! La jocul ăla cu voturile, pe lângă aiureala cu câștigătoarea, am remarcat două chestii: zero voturi pentru Șvițera și maximum de puncte acordate Serbiei de către dumneaei, Croația!
Marciuca bătăilor. Dar și Măciucă. General depănușat, un fel de băiat de ață, cumsecade, fără vorbe la el, cu multe împleticiri de „î”-uri, ca Bleandiana, pohetă veșnic adolescentă de vibratoare cu arpagic, pe Argeș în gios. Omul are o liniște nesăbuită, chiar agreabilă, de aer de munte. Parcă e cel mai puțin enervant, departe de repetentul cepeleag de dinainte.
Blogodoreală pe bloguri. Toţi fraierii au aşa ceva, un fel de ocol asupra reliefului realităţii. Niciunul nu e Saramago sau Eco. Mestecă vorbe la nivelul raţelor şi al puilor de găină. Zero. Oricine poate emite orice şi-şi poate confecţiona un blog. Blog-notes. Astfel intitulasem eu o rubrică, evident că ludică, nu lubrică, şi mă întrebase cineva de la corectură că oare ce vreau a zice? Pe atunci nu se introdusese noţiunea de blog, ne aflam cu toţii la pager, dar eu o citisem undeva, unde nu numai nodul cravatei se învaţă, ci şi alte chestii şi socoteli mărunte. Vorba ceea, a lui Astaloș: „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i la Paris”! Pe bagheta aia încă nu am reușit a o copia. Cât de tâmpite sunt aceste maculatoare de singurătate, aşa aş defini eu blogurile, se vede cu ochiul liber încă din lună. Din luna imprimeurilor.
Pușcăriașa Udrăreasa, condamnată definitiv, mai face un recurs la recurs, la recursul etapei, al lui Ioanițoaia, poate acolo! La Cedo sau la Meda, aia cu șuncă și cu crenvurști mai acătării nu se plânge? Firește, e dreptul oricărui ins, chiar criminal în serie, să toot facă apeluri, dar astea prezintă de regulă ocupat dacă fapta e limpede ca lumina zilei. Și ce atâta mieuneală din pricina copchilului? Mama e decăzută din drepturi și îl preia protecția copilăriei. Când părinții, genitorii nu sunt în stare să dea o educație adecvată progeniturii lor, sunt înlocuiți. Oricum, bietul bitang va fi stigmatizat pe viață și de fapt, ce să iasă din construcția respectivă?
În fine, nu se mai primeneşte odată garda în serviciile astea de masă, de popotă, de tablă, de epolet, de vipușcă?Nu se mai lasă la vatră, nu se mai bagă coceni în vatră? E normal, se mai rafinează lumea, mai foloseşte odicolonul, îşi descâlceşte bretonul de pe fruntea mică, mai cade-n B, ca Dinamo etc. Dar văz că este resuscitată vechea pleavă în loc să se împletească foteluri noi, din tulpini proaspete de rafie. Apar din găinaţul existenţei lor acelaşi grumaz de plastic și aceeași cravată cu zgârci. Ăștia interpretază Istoria? Strâmb şi umpluți cu lepra netalentului?
