Suntem o ţară cu mult prea multe canale proprii de televiziune – nu le-am numărat, dar cred că sunt câteva zeci, naționale, de cablu și de nișă – , care depăşesc şi puterea de asimilare a receptorului şi posibilitatea de a folosi oameni de meserie, extrem de puţini de altfel. Aproape toate canalele au pretenţia de a fi generaliste, doar două, trei sunt axate pe o anume specialitate – filme, sport, desene animate. Cititorii de prompter provin din generaţiile şcolite rapid la diverse instituţii de jurnalistică, ei nefiind nici faimoşi şi nici măcar talentaţi. Toate televiziunile procedează la indigo : un talk-show în ora de maximă audienţă (prime time se cheamă prin Berceni), filme vechi date la nesfârșit, copii ieftine şi decolorate, ştiri mici, inventate, interpretate şi introduse prin sintagme voit comice, gazetărești, „evenimente emblematice, scandaluri uriașe și imagini care vă pot afecta emoțional”. La cutare dezastru şi la cutare pod luat de ape era pus titlul „a venit apa şi l-a luat”; vorbele lui Vorban erau prezentate simandicos: „Orban a dat la rase”). Golănisme sau bancuri de cabană. Plus reclamele, şi astea de o dobitocie fără asemănare.
De cum au apărut în privat – că-i o modă ca tot ce-i bugetar să piară! – cu imbecilitatea „Soti”, televiziile au vrut să ia piuitul societății. „Antena 1”, cu antena proprie pe care o înălțai pe horn, a venit cu filme și cu milionarul Tucă, de la miezul nopții; „Protv”, după recomandare ds extern, cu formate adaptate, Jay Leno la Florin Călinescu, alte emisiuni de bigi-bigi, precum și pronunția românească a la Budai Deleanu inițiată de o amărâtă turturea ce Esca se numea. Un recenzaș apărut din securime, Mimimihăileasscu, chiar cita cu mândria portarului Mândru de la Progresul Finanțe -Bănci că instituțiile care au schimbat România se numesc Humana (fostă Politică, o editură sh), ICR, (un stabiliment de gimnastică politică și de traducțiuni dirijate), MȚR, (un museion al țăranului român legionar) precum și Prosteve al unui operator de Sahia, cunoscut prin ceva filmiștine de propagandă grețoasă. Sigur, după 65 de anișori e preferabil să nu te mai cerți, căci nu ai timp să te-mpaci! Dar cu ăștia nu merită nici să ai relații de pălărie, cum zicea nea Fane. Au vrut peste mie și nu au putut mai mult de șase. Ce-a rămas din ei? Ce-au scris arendașii minții în afară de maculatură? Unde sunt geniile carpatine, că am impresia că nici cățelul ăla împământenit n-am fost în stare să-l omologăm? Au trecut de Ruse sau de Debrețin? Ce-au făcut mai mult decât averi? Ce-au produs ei? Ce școală de media au făurit? Văzui una de face emisiuni inteleptuale de cămin cultural, Fântânaru sau Solomonaru, de-l prezantarisi pe Solomon Mărcuș! Vorbește despre stil o nevastă de cizmar? Șic cu Simonic? Chefi niște cambuzieri analfabeți care nu știu nici măcar să curețe un pește? Stricăm vorbele limbii române pe duamna Udrea și pe maestrul Arșinel, o infractoare și-un bufon. Am văzut pe un canalet de neuroniuz „limba ungară”. Firesc ar fi să apară Republica Maghiaria.
În general, tot ceea ce se programează pentru consum pe ecranele noastre cele mici este buimac și prost. Calitatea însăşi a celor care apar este sub orice limită a bunului simţ, că inteligenţă nu le poţi cere. Caracteristicile acestor emiţători de imagini ar fi următoarele : au reuşit să pervertească gustul estetic al publicului, au reuşit să facă din orice fenomen marginal un eveniment, au propus o altă scară de valori, artificială, în deplină nonconcordanţă cu piaţa (elita făurită de ei este forjată la focul aceloraşi văpăi ale regimului de mai înainte, cu ajutorul mijotat și mijlocit al Agiei, fără confruntare, o umflare peste măsură întreţinută de nişte autodeclaraţi lideri de opinie cu aplicațiune locală), au făcut din derizoriu şi din scălâmbăială divertisment vulgar, pentru vulg, au întrerupt orice fel de dezbatere serioasă şi de atitudine critică propunând surogate culturale, au preluat reţete coclite de comportament politic occidental exaltând individualismul, succesul imediat, transpunându-le la modul oriental, prin impunere, nu prin libertatea concurenţei.
Mulţi dintre cei promovaţi pe micile geamuri şiclite sunt de o anumită parte, şcoliţi în acelaşi loc şi mestecă şi amestecă aceleaşi poncife şi idei primite de-a gata. Se asmute sectorul privat unde se lucrează curat şi cu spor, în raport invers cu funcţionarii publici. Fals, în sectorul privat, de hipermarșeu, de call-center, de montat Dacii și Macpuișori este cea mai mare bulibăşeală, cel mai mult tupeu birocratic, cel mai mult dezinteres şi n-ai nici măcar cui reclama, căci patronii ălora sunt spoitorii de ieri. Nu există libertate a cuvântului atâta vreme cât la fiecare dezbatere despre nimic apar aceleași personaje din aceeaşi făină de trei nule. Nu există confruntare de idei, nu există dialog, ci numai monologuri şi discursuri paranoice şi, mai grav decât toate la un loc, nu există o limbă română vorbită corect. Chiriţoaia lui Alecsandri imita franţuzismele, acum maimuţărim americanismele de aeroport internaţionalizate în colonii. Ce mai, un talmeş-balmeş ce va împinge cultura română, atât cât e ea, spre nicăieri.