Toate tembeliziunile invitarisesc pe bani buni sau cine ştie, îşi plătesc ei înşişi apariţiile, Naiba să-i pieptene cu cărare pe mijloc, tot felul de ciumeţi care când nu vorbesc dau sau primesc mesaje la spanacul cela de smartphone. A propos, un australian, Alex Haigh, a elaborat în 2013 un cuvânt nou, phubbing, care vrea să amestece vorbele “phone” şi “snubbing”, şi care înseamnă un fel de telesnobeală, de rimează cu scrobeală. Deşi noi nu avem snobi, nici măcar asta nu avem, fiindcă nici nu avem cum să avem. Doar mahalagii şi ţoape, ţaţe înşirate pe ghizdurile fontanei de la poartă. Holbezi ochii şi mişti mâinile în timp ce te afli la birou, la film, la teatru sau în sala de curs şi dai mail-uri sau sms-uri. Fotografiezi în trafic, pe uliță, la serviciu. Şi aici, că s-a alcătuit un clasament ondulatoriu, pe primele trei locuri sunt oraşele New York, Los Angeles şi London, că de-acolo vine astă civilizaţie a kitschului. Bine, bine, nu ei au inventat-o, dar o desăvârşesc ! Şi noi preluăm ca maimuţele şi ne fălim, oops, cu ocheiuri, uau ! Cred cu suntem sub nivelul din Puerto Rico!
E greu de vorbit despre America aia, o ţară descoperită şi inventată, o ţară de cow-boys, văcari adică, numiți gaucho la Sud și se pare că înaintea lor, o ţară fundamental puritană, o ţară direct urbanizată şi fără folclor, dar energică şi vioaie, închisă, cu sărbători proprii, cu jocuri și jucării proprii, supravegheat individualistă, cu o literatură simplă, proaspătă, nouă, fără complexe, ca o somaţie. Asta despre America, dar despre Australia, numită la debut de secol 20 Australasia, cu Noua Zeelandă cu tot? Altă colonie a Coroanei britanice, plină de scursură dar la fel de vitală și tare pe poziție. Astea-s la modă acum, în zilele astea și cine știe până când. Până când vor dispărea și turneele de tenis, mai abitir dezvoltate după ce competiția de bază și pe echipe „Cupa Davis” a devenit amintire. Desigur, este o altă bulă socială, o altă matrice, o altă paradigmă, o altă blablabla.
Iar e chestie de traducere. Deportați au fost penalii din metropolă, tenismanul sârb este expulzat. Cu câtă engleză sunt prevăzut şi cu câtă sunt în stare a desluşi, am auzit replica iniţială „beat” şi am cetit subtitrarea noastră: „înfrânt”, poet înfrânt, mai elegant zis decât bătut, caftit! Ceea ce este exact, dar la primul nivel. Vă daţi seama ce ştiu micuţii de azi despre „Beat Generation”, una dintre cele mai puternice mişcări contestatare ale Americii anilor ’50, băieţii care au inventat frisonul hippie, Woodstock-ul şi revolta contra Vietnamului? Adică adevăraţii „hipsteri”, în înțelesul „tefelişti” şi „rezistenţi”, nu terfelişti de hârtie creponată, caricaturi trimise la şcoala de cadre, adică de-ăia adevărăciuni, de-alde Kerouac, Ginsberg, Gregory Corso, Kesey, William Burroughs şi alţii. Ferlinghetti era singurul dintre ei care mai respira, era născut în 1919 şi a adunat o sută și unu de ani! Păi ăştia chiar sunt postmodenişti, din ei ies poeţii generaţiei mele. În româneşte nu cred că auziserăm înainte decât datorită „Panoramei” lui Baconski, din 1972, şi a „Antologiei de poezie americană” alcătuită de Caraion, din 1979. Ne mai aprovizionase cu cărţi profesorul Dan Grigorescu, de fusese nişte ani buni şeful Bibliotecii Române de la New York.
Hipsterii ăia aveau plete și barbă dar știau și carte, auziseră de Shakespeare și de Marx și chiar îi citiseră, ăștia de-acum sunt în stare născândă și în stare de orice. Doar obraznici cu program și care știu să se facă dezagreabili de cum deschid gura. Nu ştiu cum se amestecă şi cum se dă ADN-ul aista, precum cărţile de joc, dar icsurile şi igrecii răbufnesc aleatoriu şi scot la iveală te miri ce. La noi tot ce este multiplu de trei se înfundă imediat, chiar şi la case domnitoare. Dar și ce apare din neant e fragil, se sparge imediat și în figuri, se face de râs. De unde cred că n-au self-control de-ăsta, de cantină și de companie, oameni singuri și fără aspirații, nededați la coexistență. Personaje ițite din întâmplare dar și fără talent, sau mai precis fără vreun talent în ceva, inși care nu știu să facă nimic, doar pe statuia, în toate sensurile. Și ridicoli, ca Neghinea ăla care crede că dacă trage și el un articol inept într-o foaie de pripas e cineva. Mai ales acum, pe praful ăsta social-mediatic.
Auzi dumneata, Novak Djokovici e balcanic și noi suntem cu UE și NATO, deci taman occidentali. Dacă nu știți, vă spun eu, sârbii (prin sârbi noi înțelegem toate popoarele Iugoslaviei) au fost mereu tăticii noștri în sport! Să nu uităm că ei au înșfăcat Cupa Davis, când nu mai înseamnă mai nimic, spre deosebire de noi, finaliști de trei ori, 0 la 5, și 2 la 3 în două rânduri. Iar Cehoslovacia o luase deja în 1980.
Mai e ceva. Se înjură copios la ruși și rusism, se vorbește peste imnul lor, alt complex de gubernie. Și unde: la patinaj artistic. Unde noi avem ca maximă vitejie locul 14! Dar să nu știi, precum juna contaminată de prostie Alexoi, că „Profesorul și Margareta” este pe românește „Maestrul și Margareta” și îl cheamă Bulgakov pe autore? Întrebi și tu, firește, dar nu pe amărâtul de Negrea de alături.
