Complexe, stridenţă colorată, bălegăreală autohtonă. Şi ne mai şi mândrim cu aşa ceva. Cei mai penibili, comentatoraşii, comentacii de minuturi și scoruri, cronicarii-găgăuţă şi alte târâturi, aceşti, vorbă de la I. Peltz, „hemoroizi cu ochi” ce produc vibraţii când sunt scoși din post și postură. Întotdeauna a fost aşa, nu ne facem bine.
De la premieri și miniștri care se baricadau în birouri și nu se mai lăsau duși, chiar dacă fuseseră destituiți, până la plumitivi fără contur. Dați afară dar cu coada sus. Că independență față de patron (sâc, din Isarlâc!), vai tu că proiecte, că vai cine mai face politichia ziarului, că solidaritate la cornet fără Walesa, că de ce și pentru ce, musiu!? A se vedea cazul lui Zepelin, un gazetăraș submediocru, ițit după ploaie. Care se dă crainic de cor antic înfofolit cu umbrelă de celebritate de cartier. Că să se implice gubernul, care nu are altă treabă. Mai ales în lumea asta sublunară – apud Aristotel – de dă în clocot, de la Orient începând, de la Locurile Sfinte. Nu vedeți la ce asistăm? La cumplite războaie tehnice abătute asupra așezărilor omenești, asupra suvurilor, nu asupra cazărmilor? Și mai abitir în jurul nostru. Unul unional, altul absurd de-a dreptul. Armate contra popor, nu contra altei armate. Fetișuri și porumbei de pace mânjiți, pradă nelegiuită și neputincioasă, ucidere în culpă a dragostei și frumuseții. Oribil!
Dar şi despre altceva vreau a vă atrage atenţia aici: a apărutără la noi în bătătură un tip de comentator sedentar, de-a terminat cum-necum chiar şi-o facultate de gimnastică suedeză, în genul lui Spiru Maiorescu, având multă și mută bibliografie, ce-i dreptul citită de pe net, complet lipsit de talent și care uită esenţialul, de-un paregzamplu priceperea în exercițiul cu mingea medicinală și cu globul pământesc. Acest tip de comentator autodidact nu are loc printre scriitori şi caută să-şi încropească o operetă (că doar nu operă!) din foiletoane sportive simple şi oarecum decente. După modelul I. Chirilă, un modest chinuitor al condeiului, contabil de adjective. Gazetari de sport, adică scriitori adevăraţi care s-au ocupat şi de aşa ceva, de la Camil Petrescu încoace, sunt Fănuş Neagu, Eugen Barbu, Băieşu, Vadim, Păunescu etc. Astăzi, Boanchiș și Bejan. Rubricile lor sunt carnavaluri de metafore şi tribune polenizate cu polemici, iar Barbu sau Nea Fane, când scriu despre Cămătaru sau despre Rapid, scriu chiar proză. Melodramoleta asta de la GPS sau GSP, cum îi zițe că-i uitai numele, este tot o boală a copchilăriei societății. Este ca folosirea abuzivă a vorbelor „vedetă” și „artist, -ă”. Raluka, artistă, auzi dumneata! Impersonală, de carton și cu voce tulbure.
Boli crispate, ancestrale și devenite grotești. Goana după celebritate cu celeritate. Sonete cu valeriană, rotunde ca delirul. Că Nobel și alte secreții. Omizi care se vor fluturi fără discernământ și fără modestia meseriei. Coșmarul Panteonizării. Hugo a avut funeralii naționale și a fost acompaniat la Panteon de un milion de persoane. Peste câțiva zeci de ani s-au găsit destui care au spus despre el că-i un prost și un blestem. Diploma dată de o dinastie provenită dintr-un aventurier francez de-al lui Napoleon. Ca și cum o patalama îți dă și talent. Specialiști, numeros public.
Istorie recentă bântuită de droguri. Să avem și noi faliții noștri! Copchii lăsați de izbeliște navigând goi în fața valurilor sau în fața mașinilor de pe bulevard. Drogul, fruptul oprit devenit întâi criminal și apoi cataclism. O grămadă de foști prieteni ce au ajuns cetățeni ordinari posedă odrasle asediate și roase de boala asta a „drogangelii”. Oameni tineri terminați înainte de intrarea în muncile mature. Sărmanii pictori sfărâmați, sticloși, naivi. Anesteziați cu substanțe bune pentru cai, lei și elefanți.
Așadar și prin urmare, cariere. Cale de care, nu ca emisiunea aia cu dinți mici, de bestiolă rozătoare care pe care, ținută de-o mamzelă cam încleiată la idee și vorbă. Mi-amintesc și de un nene de la BBC, de era extrem de furios când i se zicea că este de acolo, dar de la „secţia română”. Da, desigur, BBC, dar secţia egală cu swahili, nicidecum de valoarea celor ce transmiteau în bengali, tamil, urdu, hindi și engleză! Ne place să ne dăm balene şi rotunzi când nu ne bagă nimeni în seamă şi, în general, nu prea suntem de aflat pe niciunde. Pe ultimul loc, cu zero puncte, ca la rugby. Vedeta nu este decât o persoană publică mai mediatizată decât altă persoană publică, nu e vreo meserie. Adecă vreo meserie făcută în bibliotecă și cu bibliografie proeminentă. O vorbă veche zice aşa: calul bun din grajd se dă, nu din târg, de la geambaşi. „Vedetele” sunt doar neşte produse perisabile de târg publicitar.
