AcasăEditorialStop cadruA  ORGANIZA O  GĂINĂ

A  ORGANIZA O  GĂINĂ

Am răsuflat cu toţii uşuraţi când am auzit că a căzut încropeala de guvern și altfel decât prin el însuși și cu ajutorul celor inventați de el însuși.

Că noi de-astea suntem buni, de tras sfori, de scos nimurici din pălărie, de tresăriri sugrumate şi de zgâială ironică şi neîncrezătoare care dau imaginea unui om preocupat, doar aflat în treabă. În general, politica românească este numai o simplă aflare în treabă, dar o afacere lucrativă, căci din dânsa ies paralele, piscinele şi merţanele, mai ales ăle trecute în conturile bietelor mătuși și bunice oficializate pe ascuns. De aici îşi făcuseră averi şi marii industriaşi de pingele şi de mori de vânt şi marii economi de oi şi de arpacaş din perioada interbelică, ăi de care se leagă cu dantele îndoielnice toţi moştenitorii fictivi de azi. Am auzit de undeva, de la un liberal renumit, că Marele Malaxor lăsase statului român datorii de miliarde iar noua orânduire de după nouăzeci i-a dat îndărăt şi ce nu avea. Aici nu se vâră nimeni la puricat, că nici un moştenitor mai adevărat sau mai fals nu a luat pentru el vreun imobil, ci doar să-l prăduiască, să-l vânză pentru euroi ? Cazul clasic al unui salon de dans cu prepeleac, de așteaptă să se dărâme într-o parcare și care posedă o duzină de urmași ce nu lasă o centimă la preț. Boala noastră pestriță: să fim melionari și să avem mașină bengoasă! Şi de unde atâţia moştenitori şi famelii bune, când toată boierimea noastră autentică, descendenţii Muşatinilor şi Basarabilor eminescieni, se stinge înainte de poposirea fanarioţilor ? Dar avem prinţi şi prinţese de papetărie şi de balustradă de bulivar care umplu ecranele şi se mai umplu şi de terenuri la şosea, cu şoşele, momele, iaurt şi gogoşele !

Vine noul gubern care asaltează istoria de-o clipită şi deschide obloanele bunăstării încropite de organele noului CAER, cu capitala la Bruxelles, oraşul verzei cu acelaşi nume, aşa cum ştim. Condus de un fel hamal autoreflexiv și revoluționar de menaj și de menajerie. Se face că mai apare unul, Cocârță, de vorbește fără punctuație. Unul și una, cu cap de ceară de parchet și cu ochi lătrători. Zici că ăștia, după călcătură, au fost martori ai întocmirii propriilor certificate de naștere. A poposit şi gubernul şi mania noastră de a ne da balene nu ne-a lăsat în pace. Balene de plastic, de cămașă. Ce desemne pe asfaltul gândirii să ne procure ăștia, ce rouă pâlpâind în dimineaţa proaspătă să ne aducă – nu înţeleg neam ? Ce rost au ăştia în viaţă şi cine se face vinovat că ne inundă seară de seară stecla tembelizaurului ? Vorbele lor sunt mai proaste decât un oracol de clasa a şasea, nici măcar coafezele, chivuțele și comisionarii și comisionarele nu le mai dau atenţie acum. Că noi numai de-știa producem pentru export la Coana Evropescu, modelul ăsta uman, comisonărese, copchii de trupă și băieți de prăvălie. Se dilată crepuscular şi ne dojenesc cu pauze, mâncând seminţe de bostan cu sare, mâna lu’ Răducanu – așa răcneau comersanții de cornete. Ca și ăia de stadion, și ăștia sunt meşteri în pus degetul pe ecou, ei curg pe lângă vreun fapt împlinit pe care îl restaurează cu o mină preocupată şi crucificată parcă în biblioteci răşchirate de timp. Nu sunt negustori de peisaje şi de lucrări cu dalta, ci lingători de vitrine şi linguşitori de statui delincvente. Neşte manechine de plastic, nu de ebonită, acolo şi ei, care mestecă o pâine destul de albă dar necoaptă pe vatră, ci adusă ca la patiseriile astea de duminică, direct de la frigider ca să o pui pe tava cuptorului electric. După ce au învăţat tabla înmulţirii cu doi au trecut acuşica la semnul scăderii. Vor ajunge, nicio grijă şi la înmulţirea cu zero  care dă tot plutirea harului lor înnăscut.

Organizarea din titlu, care seamănă cu zăpăceala asta diformă de spintecă  tăcerea și inteligența cartierului nostru, este scoasă de altminteri din textele lui Teodor Mazilu. Organizarea găinii se referă la plocoane şi la distribuirea părţilor componente, până la măruntaie, diverşilor destinatari și neamuri. Foame mare se întrevede la orizont și întinderi de rufe în public. De asemenea, întinderi de mâini spre strugurii și portofelele calde pline cu zăhărel candel și cubic. Portofele sau portofolii cu gem, parcă așa le cheamă pe plăcintele astea râncede, nu? Astăzi, ploconul se numeşte comision iar părţile distributive au întrecut dă dămult miile de euroi ! Vorba ceea, din Apunake: „găina-n veci va fi convinsă că și cămila face ouă”.

author avatar
Nicolae Iliescu Editorialist
colecţionar de cuvinte / sincretist / navetist / corector / aranjor şi degustător de texte / doctor docent în ştiinţe umanoide şi boicotangiu vigilent / găsitor de întrebări enervante / foarte responsabil dregător de salate / utopist relativist nonactivist / soţ şi fiu afon dar fin ascultător
288 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger