Prin anii ’90, cu mult umor Moţu îmi spunea că scriitorii au pierdut startul la căţărat pe tancuri în vremea revoluţiei.
Aşa este, atunci nu mai pridideai de actori. Care de altfel au obţinut destule onoruri, mult prea multe pentru valoarea lor. Atunci s-au umflat nepermis. Recitatorul anofel Calamitru, prost până și în melodia aia cu „bună seara, iubito”, o manea și ea, a dat ordine înspre BCU și BCA direct de pe tanchetă. Diaconu la fel, ședea ca pe ulița unde trecea căruța cu mere de D.R. Popescu. Actor minor, de-o singură toană, bun de partener. Toţi au devenit “cunoscuţi”, “celebri” sau chiar ”mari”. Mulți dintre ei au fost ponosiți cu titlul de „maestro”! Mai întâi au primit tresele astea politic, apoi şi instituţional. Unii au fost și senatori, deputați, miniștri siniștri. Nu mai aveai loc de ei şi de vorbele lor înţelepte. Ei, care în general nu citesc în întregime nici măcar piesa în care joacă, îşi citesc doar rolul! Acușica sunt și doftori. Parcă oficiau, parcă erau Ianțu de rupe lanțul, ca Dichiseanu în filmul de mai sus. Firește, față de ăștia de-acum, care joacă în reclame la humă lavabilă sau la mititei cu sos tomat, ăi pomeniți erau chiar genii. Apropo de mici, nici măcar atâta lucru nu știu copiii ăștia de mingi, că micii se înghit cu sare și cu ardei iute, muștarul a apărut ca o invenție de birt popular.
Mulţi actori au crezut că dacă îşi fac săli şi participă la şuşe şi alte reclame adună nestemate din grădina ursului și palme tapetate pe trotuar. Unii dintre ei, care şi-au făcut averea vânzând costume de la Apaca şi pungi de plastic se plâng mereu de fisc, de garda de finansă sau de maidanul de conturi. Scrietorii au crezut că singuri îşi ofertează producţiunea şi devin milionari sau măcar vieţuiesc din scris. Toţi s-au vrutără profesionişti şi se mai dau şi azi, molatic şi hămesit, pe la diverse canale şi canalizări de televiziune trash sau de nişă. Dar vor pensii. De unde? Evident, de la Stat şi de la Gostat! Pensii babane și premii de Stat, ca-n comunismul multilateral.Cei serioși s-au retras ori și-au văzut de treabă.
Astăzi, la noi, repeţim, nu mai există mari actori şi mari actriţe. E într-un fel destul de logic să-i preamăreşti pe cei care mai rămân în viaţă şi / sau în activitate. Dar asta nu înseamnă nicidecum că tot ceea ce suflă ei pe scândură sau prin vreun colţişor de televizie se întrupează în Electrocasnice. De pildă, am văzut-o pe Seciu, care era totuşi o actriţă ușor peste medie – deși trebuie să recunosc faptul că mie, unul, nu mi-a plăcut niciodată, poate doar în Silvia din „Acești îngeri triști” -, într-o execrabilă montare a “Livezii” cehoviene, jucând pur și simplu și mov îngrozitor! Apartenenţa la grajdurile lui Goguțias se vede că nu i-a priit ! Orice s-ar spune, cazul de impostură vehementă şi cu coc îl deţine Arşicinel. Acest actoraş sau actorist, după părerea mea mult sub nivelul lui Ţociu, nu a jucat decât în manele vorbite ! Nu are pic de talent, de umor, posedă ceva, destul de puţină voce răguşită, dar nu are prezenţă scenică şi nimic, absolut nimic să te atragă. În schimb adună onoruri peste onoruri, teancuri. Nepermis de multe pentru slabele lui puteri. Vorba cuiva, lipsa lui de har este direct proporţională cu lipsa de talent. Am auzit că onor. Primăria a vrut să-l facă pe ăsta cetăţean de onoare. Primăria care întreține o grămadă deschisă de feneanți de-ăștia. Nu se poate aşa ceva ! De ce, pentru care merite? Că apare sau apărea prin diverse şuşe şi prin reclame prosteşti ? Fiindcă-i directorul, acum slobozit ca adjuvant, al unui teatru pentru coafeze şi taximetrişti care nu mai funcţionează nici ăla ? Bun, rău, pe vremea când era el secretar de partid era chiar de revistă, numindu-se “satiric-muzical” şi având până în ’90 trei săli, dintre care una de vară, “Boema”. Acum e o ruină.
Artistul nu este deloc rău să aibă o slujbuliţă plătită, să nu împuşte francul şi să lustruiască bulevardele, ca Jarry sau Appolinaire – deşi, vorbă să fie, la noi nu există cineva de calibrul ăstora – şi să moară tineri, e bine să fie şi luat în seamă, căci fantezia lui poate fi bună la destule, mult mai utilă decât rigiditatea absolvenţilor de “Marketing” sau de “Management” în sos scăzut! Toată lumea râde de performanţele lui Marin Sorescu, Fănuş Neagu sau Dinu Săraru – care chiar există ! – pe unde au fost numiţi ! A rămas ceva în urma lui Calamitru, vreun spectacol memorabil, vreo dâră de ceva? Doar reluări sau adaptări prostești. Sau după ăsta despre care vorbirăm mai mult, că-I și profitor de ultimă specță, se bagă la rând prin față?
