Cauta

Ziaricii și mogulii

Ziaricii și mogulii - Ziarul National

Fiindcă suntem un popor sprinten și colțuros, prăpădit și plin de vervă, care se radicalizează în loc să se reintemeieze, am trecut foarte ușor, în urmă cu niște ani, de la „televiziunile mogulilor” la „televiziunile penalilor.”

Cei mai expuși derapajului s-au dovedit, că întotdeauna, ziaricii care au fost plătiți, de la omenește în sus, de către patronii români. După ce și-au trădat „mogulii”, ziaricii i-au făcut pe aceștia „penali”. Mi se pare corect și în siajul luptei de clasă.

Presa este în regres chiar și la formulările socotite antologice. „Bătăușul de bătrâni” e subțire, țînând cont că, în anii ’90, s-a afirmat „Violatorul de fochiste”. Ce băiat a fost „Violatorul de fochiste”! Scriu și eu așa, la oha, fiindcă nu l-am cunoscut, nici nu știu dacă l-au priponit organele vigilente. Dar vă pot asigura că „Violatorul de fochiste” n-ar fi avut nicio șansă dacă o întâlnea pe „Baba cu chiloți de tablă”, din copilăria mea. „Baba cu chiloți de tablă” a fost învinsă doar de acceleratorul de particule. Ca să respectăm adevărul istoric, „Baba cu chiloți de tablă” a dat primele semne de slăbiciune după Cernobîl, dar acceleratorul de particule din Elveția și războiul din Ucraina au zăpăcit-o definitiv.

Foștii moguli, actuali penali (chiar dacă au fost condamnați definitiv sau nu, chiar dacă sunt vii sau morți), își iau cele mai grele înjurături pe acceleratorul de prostie numit facebook. Eu cunosc un  astfel de naufragiat virtual care a lucrat la toți mogulii. Nu-i dau numele, pentru că nu-i original nici ca vânzător de patroni. Flecuștețul glazurat cu importanță a început la Cârciog – „Evenimentul”. Fondatorul ziarului a murit la timp și a scăpat nespurcat, dar și-au luat-o toți redactorii – șefi și acționarii ulteriori. Pe urmă a plecat la Dumitru Dragomir – „Sportul Românesc”. Bifat – înjurat.  La Adrian Sârbu – „Prosport”. Bifat – înjurat. La Dan Voiculescu – „Jurnalul Național”. Bifat – înjurat. La Patriciu – „Adevărul”. Bifat – înjurat. La S.O. Vântu – „RealitateaTV”. Bifat – înjurat. La Dan Adamescu – „România Liberă”. Bifat – înjurat. Am omis pe cineva? Îl rog să mă ierte. Dar poate că nu știți justificarea măscăriciului, fiindcă nu-i pot zice nici măcar javră. Drumul până la javră e lung, iar până la fariseu e cosmic. Așadar, justificarea curajosului caraghios: „Ei m-au plătit, dar io am fost în slujba cititorilor, nu a mogulilor penali!”. Asta a fost din ciclul „Nu-s deștept, dar sunt tâmpit!” și  s-ar vărsa așa, pe versuri la nivel de Eurovision: „Nu-s deștept, dar sunt tâmpit / Pantalonul meu pepit./ Deloc nu s-a murdărit/ Atunci când io mi-am stropit/ Chiloțelul cel cârpit.”

Habar n-am ce rele au făcut „mogulii”, dar mă bucur că „penalii” au eliminat din presă prostoboii intransigenți. Sigur, ei combat în continuare pe facebook, vă puteți regala cu deontologeala lor și în metrou, când se anunță stația următoare. Sunt citiți chiar și la „Apărătorii Patriei”.

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version