AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisVrem spitale, nu catedrale și pacienții de la Socola să ia decizii...

Vrem spitale, nu catedrale și pacienții de la Socola să ia decizii medicale

1. După alegerile prezidențiale s-a spus că primar al Capitalei va fi ăla pe care-l va susține Nicușor. Sunt două posibilități. Nicușor să facă pe neutrul, adică să-l vrea pe Ciucu. Sau să se prăbușească un mit, dacă nu e prea mult spus „mit”. Adică să meargă pe mâna lui Drulă și să piardă – succes! – Drulă. Băluță și Ciucu îmi sunt indiferenți, dar important e să fie Drulă de la locul trei în jos. Și sper ca Drulă să vorbească în continuare despre marea urgență. Din mintea lui. ”Pistele ciclabile.” S-a lăudat că e ”utilizator de trotinetă.” În urmă cu vreo 45 de ani, Bucureștiul avea metrou și România a avut om în cosmos. În 2025, Drulă e utilizator de trotinetă.

    2. Potrivit unui proiect de lege inițiat de doi deputați USR, ”pacienții ar putea fi reprezentați în consiliile de administrație ale spitalelor și ar putea lua parte la deciziile legate de serviciile medicale.” USR e epitomul lumii în care trăim. O lume în care galeria conduce clubul de fotbal, iar pacienții îi consultă pe medici. S-a întâmplat și în anii ’50, când s-a făcut colectivizarea, iar puturosul Statului devenea șef de CAP. În orașele din România stalinizată, au fost muncitori care au devenit magistrați. Propun ca și pacienții de la Psihiatrie să fie lăsați să ia parte la deciziile medicilor. Proiectul USR este de Socola. Nu de Mărcuța. De Socola. Mărcuța e pentru inteligenți.

 3. Nu există caraghios mai mare decât useristul trecut de 50 de ani! Bă, useristule bătrân, încearcă să-ți aduci aminte că ai fost cândva și inteligent! Erai tânăr, ai fost în Piața Universității, ai votat PNȚ. A dispărut PNȚ, ai votat PNL. Poate că ai avut o rătăcire acceptabilă și cu PD, i-ai votat și pe Băsescu. În 2014, l-ai votat și pe Iohannis. Dar te mai și oprești. Nu se poate să cobori de la Coposu la Drulă. Și tot răul a început de la prostul gust (la oameni, nu la lichide) al lui Băsescu. Necioplitul avea de ales între un gentleman ca Tăriceanu și o procuroare comunistă ca Macovei. Și a ales-o pe procuroarea comunistă.

  4. ”Două doamne au făcut un spital.” Enunț aproape adevărat. Au făcut o clădire pe banii altora, dar nu ne certăm pentru atâta lucru. Doamna Oana Gheorghiu e vice-premier. Și doamna Carmen Uscatu, colega dânsei, de ce e discriminată? Eu vreau să ne conducă și doamna Uscatu. Să primească și dumneaei o funcție înaltă în țara asta în care brandul, simbolistica, sufletismul și Girafa de la Antipa sunt  indicatori de performanță economică. Am înțeles că doamnele Gheorghiu și Uscatu aveau salariu ca să colecteze banii. Afaceriștii care au construit blocuri aducând bani de acasă nu sunt buni. Unii dintre ei au ajuns și la pușcărie. Sunt buni doar sufletiștii cu leafă.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
533 afisari

1 COMENTARIU

  1. 1.Nicusor, neutru?
    2.Nicusor este consiliat de Petrov? Vrea un referendum la alegeri?
    3.Am vrut sa citesc CV domnului Drula.Sa vad cine e.Sa vad ce votez. CVul suna bine dar va rog sa nu tastati pe Google..despre parintii domnului Drula.
    3.Doamna vicepremier a construit anexe la spitale.Felicitari.Dar….care sunt ONG urile care au sprijinit-o ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img