AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisVlad Tepes sau cultura romanilor, alcatuita din basme si sange

Vlad Tepes sau cultura romanilor, alcatuita din basme si sange

Vlad Tepes sau cultura romanilor, alcatuita din basme si sange - Ziarul National

Potrivit unui sondaj, 35% dintre romani l-ar alege presedinte pe Vlad Tepes, daca Dracosu’ ar mai trai.

Ne suparam ca occidentalii ne fac vampiri, dar Draculea Teparu’ e lider pe toate esantioanele, de la maistri militari si ceferiste pana la baieti de cartier care fura telefoane in tramvai, ca sa fumeze trabuc in club, sambata. E inca o dovada ca pe romani nu-i intereseaza cultura si istoria. Lor le plac basmele si sangele. Are vreo importanta ce sustin unii istorici? Si anume ca Vlad Tepes o luase razna fiindca l-ar fi abuzat sexual, in copilarie, sultanul Murad al II-lea si fiu-sau. Nu conteaza, din moment ce continuam sa-i spunem Magheru celui de-al doilea bulevard (dupa Calea Victoriei) al Capitalei. Inainte de a fi pandur si pasoptist, Magheru a fost ciorditor. Nu haiduc. Ciorditor.

Asadar, nu Carol I sau Constantin Brancoveanu ar trebui sa ne conduca. L-as alatura si pe Dimitrie Cantemir, dar se povesteste ca Miron Costin a fost decapitat din ordinul lu’ tac’su, nea Costica. Nu, dom’le, noi nu-i iubim pe carturari si pe ctitori! Noi ne facem legende din baietasii de pe cai. Iha, iha, ti-am luat maul! Am uitat de Iancu Jianu, alta capodopera de bagabont.

Daca Lorenzo Magnificul s-ar fi nascut aici, n-ar mai fi fost comanditarul in stare sa transforme Bucurestii, Constanta sau Craiova in Florente ale Balcanilor. L-am fi mierlit noi repede. Iar asasinul lui devenea erou national. Justitiarul in opinci sau descult avea statui, il puneam in manuale pe saracul care a luat de la bogati, pentru ca basmele transmise pe cale bucala sunt mai frumoase, nu-i asa?, decat catedralele, palatele si pictura Renasterii. Nu, nu, nu suntem chiar salbatici! (In articolul asta, „nu” e cel mai folosit cuvant!) Suntem si vom ramane niste tarani de oras, niste medievali care se bucura ca au scara rulanta, la mall.

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.178 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Ultimele știri

Crimă la comandă pentru moștenire? O româncă ar fi angajat o asistentă medicală ca să-i ucidă mama

Crimă șocantă la Sibiu! O femeie în vârstă de 38 de ani este acuzată că și-a ucis mama, cu ajutorul unei asistente medicale, pentru...

Vreme extremă în România! ANM a emis cod roșu, portocaliu și galben de vânt și ninsori în majoritatea regiunilor. HARTĂ

Meteorologii ANM au emis noi alerte, duminică dimineață. O nouă avertizare de vreme extremă este valabilă începând de astăzi, de la ora 10.00, până...
spot_img