Am scris, cu ani în urmă, că la „posturile de sport se uită doar zugravii care n-au prins nicio lucrare în ziua respectivă.” Am fost și eu la tocșoaie difuzate pe posturi de trosbal. Am fost pentru bani. Mă plictiseam groaznic. Și dădeam ochii peste cap – iar prostoboii de pe net credeau că sunt împărtășit – pentru că trebuia să răspund la întrebări despre chestii care nu mă interesau.
Zugravii nu se mai uită la posturile de sport. Zugravii muncesc în Italia, în Germania, în Spania. Și câștigă între opt și zece euro pe oră. Cei mai căutați sunt sudorii în argon. Nu știu care-i treaba cu argonul și eu nu înroșesc google-ul aiurea. Un sudor în argon ia 16 euro pe ora. Iar cei mai tari sunt Foremanii, adică șefii de echipe. Un Foreman se duce la 20 de euro pe oră și chiar peste. Foreman-ul prinde 3500 – 4000 de euro pe lună. Pârliții, normal, sunt necalificații. Lucrează ca ajutoare pe șantier. Curăță mistrii, cară găleți, dau cu mătura. Câștigă 6 euro pe oră. Necalificații muncesc pe schema „du-te până la Foreman, stai, întoarce-te, stai, coboară un etaj și adu-mi nu știu ce, stai, ține scara, stai, vezi cine m-a sunat, stai, caută-l pe Foreman, că trebuie să-l întreb ceva, stai!” Și el răspunde: „Mi-a zis Foreman-ul că sunt un bou!” „Stai!”
În decembrie, lucrătorii de pe șantierele U. E. se întorc acasă. Între 15 decembrie și 5 ianuarie, prețurile pentru cursele de avion low – cost cresc de trei ori și nici așa nu sunt destule locuri. Agențiile care i-au trimis la muncă, plătindu-le și transportul, le transmit stranierilor „dom’le, nu ți-am mai găsit bilet de avion, dar te întorci cu autocarul și te lasă în orașul tău. La Tecuci, la Slobozia, la Câmpulung.” Foremanii zic „bine, doamnă, asta-i situația!” Cine credeți că fac cele mai mari figuri? Necalificații. Că lor nu le convine, că ei sunt șmecheri, că astea.
Și coboară necalificatul în fața gării din orașul natal! A pus deoparte 800 – 1000 de euro, pe care îi va sparge până la Crăciun. Revelionul îl prinde deja dator în contul viitorului contract. Dar are o atitudine de învingător, când îl vede pe frate-său mai mic. „Ce mai e, bă, prin țara asta de căcat? Mi-e foame. Sun-o pe mama să-mi facă niște paste cu zucchini și parmezan. Ce te uiți la mine ca un bou? N-ai auzit de zucchini? Și nu pune mâna pe geacă, nu vezi că-i Philipp Plein?”
El are dreptate. Pe geacă scrie Philipp Plein. Și e fake de categoria a patra. Fake-uri „unu pe unu”, așa li se spune, au băieții de Dorobanți. Un fake „unu pe unu” îl depistează doar cineva care a lucrat la sau cu firma respectivă.
Trec la categoria amintită mai sus – Dorobanți. Un băiat care a umplut de poșete protipendada din București aduce fake-uri „unu pe unu” direct de la producătorul din Istanbul. În urmă cu două săptămâni, s-a dus să ia 15 Birkin și turcul l-a oprit. Românul se pricepe, a văzut marfa, poșetele erau brici, așa că s-a mirat. „Nu-ți dau și cred că o să schimb chinezul.” Chiar și turcii au ajuns să comande în China. „Dar ce au? Mie mi se par Birkin <<unu pe unu>>.” „Și io am zis la fel, dar i le-am arătat unui bossulica de la firma – mamă. I-au plăcut, dar simțea că nu-i ceva în regulă, la catarame, nu știa nici el exact ce. Chinezul e meseriaș pe partea de pielărie, dar nu stă așa bine cu feroneria.”