Venerabilii din reclame, de la Mihai Șora la Victor Rebengiuc

Tămbălăul legat de reclama cu Mihai Șora a devenit obositor. E greu de crezut că un om care a fost subalternul Anei Pauker poate fi un model anticomunist. Șora spune că n-a cunoscut-o pe Ana Pauker. Bineînțeles, dumnealui era un precursor al corporatiștilor, care nu știu ce acționariat au firmele unde robotesc ei. Interesant mi se pare și faptul că domnul Șora a fost, în 1990, în echipa Iliescu – Petre Roman, în calitate de ministru al Învățământului. Așa sunt anticomuniștii, încep lângă Ana Pauker și își încununează insurgența lângă Iliescu.

Erou de reclamă este și Victor Rebengiuc. Aici voi scrie puțin mai personal, pentru că am niște amintiri vechi, deja foarte vechi, legate de dumnealui. Ce povestesc eu se întâmpla în 1981 – 1982. Eram în clasa a cincea. Fratele meu intrase în clasa întâi, la școala nr. 118, Vasile Alecsandri, și era coleg cu Tudor Rebengiuc. Învățătoarea lor se numea – nu vă interesează cum se numea, dar e pentru rigoarea textului – Mimi Vidra. Ca mai mereu când vine vorba despre prichindeii de clasa întâi, părinții și bunicii ajung să aibă o relație apropiată, nu neapărat de prietenie, dar îngrijorările comune te fac să mai renunți la convenții. La școală, dar și la joacă, în Cișmigiu, dimineața, la prânz și la asfințit, domnul Victor Rebengiuc era cel care îl aducea și îl lua pe fiul său. Întotdeauna avea o plasă în mână, că făcea și piața. Și uite așa, de la „bună ziua, bună ziua!” până la „grea mai e tabla înmulțirii”, am avut șansa ca, în vreo două seri, domnul Rebengiuc să ne viziteze. Vă dau cuvântul de onoare că n-am auzit pe nimeni, în afară de Fănuș Neagu, să-l înjure pe Ceaușescu exact cum îi venea la gură. Și nu doar între patru pereți. Rebengiuc îl pizduia pe Ceaușescu și în curtea școlii. Mai rar (spre deloc) un om atât de liber în comunism! Era de o sinceritate dezarmantă, indiferent de subiect. Nu se sfia să le spună mămicilor și bunicuțelor, înainte să se sune de ieșire și să vină copiii cu ghiozdanele în spate, „doamnelor, ziceți că ați luat varză din piață? Păi habar n-aveți ce varză murată pun io! Prima grijă pe care o am, dimineața, e să beau un pahar din zeamă de varză făcută de mine.”

Când Rebengiuc a apărut la TVR, în zilele revoluției, cu un sul de hârtie igienică, m-am bucurat. Țineți minte ce a spus? Cred că țineți minte! „Să se șteargă la gură ăia care au mâncat rahatul lui Ceaușescu!” În ultimii 30 de ani, n-am agreat chiar toate aderențele lui Victor Rebengiuc, dar n-a contat, fiindcă nu mi-a ieșit din cap faptul că a avut atitudini anticomuniste la zi, nu la seral.

Pe soția domnului Rebengiuc, marea actriță Mariana Mihuț, nu cred că am întâlnit-o vreodată. După 1990, chiar 1995, am aflat că e fiica torționarului Mihuț, colonelul de securitate care fusese și președinte la Dinamo și îl căutau rudele deținuților politici ca să-l bată, când Dinamo juca în Occident. Am o singură scenă în cap, legată de Mariana Mihuț. Croiala de artistă mare. Fiul ei, Tudor, zicea că a mâncat ceva bun, am uitat ce. „A gătit mama ta?” „Noooo! La noi în famile gătește tata. Mama se trezește când vin io de la școală și bea cafea, cu tanti Gina.” Era vorba despre Gina Patrichi.