Cauta

Vă place făina, dragi copii din USR?

Ne-am distrat când USR se pusese cloșcă pe sacii cu voturi din Sectorul 1. Pe urmă, useriștii (și când scrii „useriști” deja faci economie de adjective) s-au supărat fiindcă mergea camera de luat vederi și au fost înregistrați. Partidul tehnologiei prinsese boală pe un teleobiectiv.

Copii, sunteți pe drumul cel bun, dar mai aveți de învățat de la clasici! De la golanii clasici. În cartea de memorii dulci-amare „Viață de caricaturist”, graficianul Godell povestește ce se petrecea la Ploiești, în duminicile electorale din perioada interbelică. „Erau două clanuri de agenți electorali și sângele curgea gârlă. Primul grup organizat era condus de măcelarul Mitică Mustețea. Banda adversă îl avea staroste pe cârciumarul Tică Marinaru’. Odată, la niște alegeri, Tică Marinaru’ a câștigat prima rundă, când oamenii săi au reușit să-i pună o pătură în cap măcelarului, făcându-i apoi corpul zob, cu bâtele.” Dar Mustețea s-a revanșat, după ce s-a înzdrăvenit. „El și haidamacii săi au năvălit, după ora închiderii, în cârciuma lui Tică Marinaru’ și l-au argăsit în lege. Cu ciomegele au spart toate sticlele cu băuturi din rafturi, apoi au dat cep butoaielor și vinurile au curs pe trotuar. Deși Tică Marinaru’ s-a luptat ca un leu, a fost, la rândul lui, expediat, cu trei coaste rupte, la spital.”

De aici încep un adevărat film și o mare lecție pentru USR. „Terenul fiind liber, banda lui Mustețea avea răgazul să se răfuiască în voie cu cetățenii care îndrăzneau să nu voteze cu guvernul. Cum ghiceau băieții lui Mustețea cu cine vota alegătorul? Foarte simplu. Unul din bătăuși era instalat în podul din dreptul cabinei de vot și, după ce vedea ce buletin cu semnul electoral depunea cetățeanul în urnă, presăra făină asupra celui care dăduse adeziunea lui adversarului. Și era vai de mama lui când agenții electorali, postați în stradă, zăreau pe haina urme de făină!”

Genial, absolut genial, dar și actual, foarte, foarte actual. Dragi copii din USR, vouă vă place făina? Vă rog eu frumos, mai certați-ne puțin, mai spuneți-ne că suntem comuniști! Mă amuz foarte tare când anticomunismul la seral e făcut de niște neomarxiști apărați de șansa că s-au născut mai târziu.

Ca să fiu sincer, eu știu că ați câștigat lupta și înțeleg că se schimbă vremurile, dar vreau să vă tai din viteză, adică să trăiesc cât mai mult în timpul meu, nu în timpul vostru. „Și la copiii noștri nu te gândești?” Hai sictir, demagogilor! Dacă v-ați fi gândit la „copiii voștri”, ați fi mers la referendumul Coaliției pentru Familie și nu l-ați fi lăudat pe Fritz, care a venit în România pentru că iubește copiii mici ai altora. Cine a boicotat referendumul CPF a votat, în sinea lui, pentru cenzură. Da, exact cum am scris. Într-o lume care se pretinde liberă, eu nu mai am dreptul să-mi spun, civilizat, părerea despre anumite categorii, ca să nu mă amendeze Statul și să nu fiu dat afară de pe centurile de socializare.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 23 iunie 2025 – Veți avea vești minunate despre un subiect la care vă așteptați
  • Alege ce citești!
  • De ce nu prinde moda durabilă
  • Lumea pe marginea prăpastiei: SUA atacă Iranul și deschide poarta infernului!
  • Programul nuclear al Iranului, de la origini până la conflictul actual
  • Investitorii se pregătesc pentru scumpirea petrolului
  • Ultimele zile ale puterii americane?
  • Trump nu mai este un „pacificator” în Orientul Mijlociu
  • Cartel Alfa, mesaj dur pentru Nicușor Dan: ”Consilierii prezidențiali apără interesele companiilor străine”
  • Exit mobile version