AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisVa ajunge Ceaușescu și la 80%?

Va ajunge Ceaușescu și la 80%?

1. Până în 2005 toată lumea îl înjura pe Ceaușescu. După aia ”a început să crească în sondaje”. Am pus expresia între ghilimele fiindcă morții nu candidează. În 2020, Ceaușescu bătea spre 50%. Acum are 66% și vă mirați. Dar cât ați fi vrut să aibă după ”un cincinal” de pandemie și război? Dacă războiul mai durează, Ceaușescu va avea 80% în 2027. S-ar putea să-l regrete și ăia care au tras în el la Târgoviște.

 2. Tinerii au o părere bună despre Ceaușescu pentru că nu există memoria răului pe care nu l-ai simțit. Ei au auzit de la părinți și bunici că ”Nicolae Ceaușescu dădea case gratis” și le e greu să creadă că femeile care avortau puteau ajunge la pușcărie.

  3. După revoluție până prin 2007 – 2008, natura noastră tranzacțională s-a manifestat în toată splendoarea, mizeria, lăcomia și absurditatea ei. Dar în public (adică la televizor, la ședințele de la serviciu, pe centurile de socializare, la mesele cu prietenii) suntem de o rigiditate inchizitorială. Aceasta este latinitatea noastră orientală, despre care vorbea Pârvan.

    4. Și dacă tot am amintit despre histrionismul nostru, atunci să trecem la o categorie superioară – hoții imaculați. Și să dăm Cezarului ce-i al măgarului. Cele mai respingătoare creaturi din România sunt alea care răcneau ”Corupția ucide!” și primeau bani necontrolați prin oengeuri. Ei îl înjură pe Ceaușescu, dar le-a intrat Marx în colonoscopie.

5. Ne plângeam că Ceaușescu și Ceaușeasca se făcuseră academicieni, că Nicu era șef de județ, dar azi avem 1000 de Ceaușești la firmele de energie, la regiile sanchi autonome și în alte bagabonțeli de muls Statul. Iar copiii acestor nemernici supremi au inventat biancele, loredanele, cruduțele. Le-au arătat cum le stă cu vuittonul unor țărănci venite de la cobiliță.

6. Cât de jenibil poți să fii ca să îl acuzi pe Ceaușescu, după 36 de ani, că te-a ținut cu aragazul mort, caloriferul rece, apa caldă – Fata Morgana, Biserica la index, sticlele și borcanele la reciclare? Toate acestea au devenit valori progresiste. Ceaușescu a fost primul userist al țării. Nicușor Dan a tăiat apa caldă și a mai luat un mandat de primar. Pe urmă a ajuns președinte. E un demn urmaș al lui Ceaușescu. Fiindcă sunt și urmași nedemni. Nu-mi place expresia ”Ceaușescu a făcut metroul.” Corect e ”pe vremea lui s-a făcut metroul.” Drulă și USR au distrus metroul. Am auzit, dar nu cred, că ar fi vrut chiar să-l vândă unor francezi.

7. Apropo de francezi. În 1988, când Mitterand a fost reales, Ceaușescu i-a dat o sponsorizare la mișto. Normal că președintele Franței s-a simțit jignit. Și s-a bucurat în decembrie 1989. Domnule Nicușor Dan, să nu repetăm greșelile predecesorilor! Dăm și în Ucraina, dăm și în Franța, dăm și găurile din maieul de sub cămașa ciopârțită, ca să fie bine, să nu ne facem de râs.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
626 afisari

3 COMENTARII

  1. Ce va mirati? Asta e poltica neomarxista dar si ca, in scoli, nu se invata despre ce a insemnat epoca ceausescu-URSS, ca doar nu isi inchipuie cineva ca ceausescu era independentul Europei.Chiar inainte de evenimentele din 1989, a plecat sa ia lumina de la rusi.
    Casele nu erau gratis, trebuia sa faci un contract de.plata, in rate, pe 25 de ani.la CEC.
    Daca erai sef de partid, aveai bani, atunci se reducea si perioada de plata.
    Cel mai tare raspuns( de aici ae deduce ca NU se cunoaste cum se traia).a fost ca mancarea era mai buna pe vremea impuscatului.Care mancare ? Ca nu se gasea mai nimic !

  2. Domnule, Boanchis. Începeți articolul cu un neadevăr. Pe Ceaușescu, l-au urat inca din timpul vieții și pentru asta l-au și împușcat, cărătorii de mapa, care îl invidiau pe el și cei de lângă el, care știau ca nu au și nu vor avea nicio șansă să avanseze și asta din diferite motive: studii, comportament in spiritul etc. și altele..Ceilalți, adică gloata l-a urat inițial prin prisma a ceea ce se „servea ” la televiziunile așa zise libere. Când au văzut că magazinele încep să aibă iar ei nu prea, ba mai mult, erau concediați și fabricile erau transformate într-un „morman de fiare vechi”, valul de pe ochi a început să dispară și să apară: ” ma ce bine era…”. Această expresie a continuat și continuă și azi în timpul „curbelor de sacrificiu”. În rest complect de acord cu dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger