Cauta

V-a plăcut de Vijelie în Zanzibar? Se pregătește Poetul cu porumb fiert de la Eforie

   Iohannis a intrat mai devreme în vacanța școlară. A schiat la Păltiniș încă de săptămâna trecută. Slăbuț. Vali Vijelie a cântat imnul național al României în Zanzibar – „să ne distrăm, ne răsfățăm, ne revenim și iar ne îmbătăm!” – acompaniat de talentele locale. A fost ciocnirea civilizațiilor.

Ambasadorul nostru cultural Vali Vijelie s-a dus în Zanzibar în deschiderea celebrului Gică de la Constanța, care va fi acolo la mijlocul lui februarie, la Festivalul „Balega și amorașul”, cunoscut și ca Valentine’s Day. Gică de la Constanța are numele de scenă „Poetul cu porumb fiert de la Eforie”. Maestrul se plimbă printre turiști cu găleata cu știuleți și recită (e pe YouTube, ca să nu avem discuții cu discriminarea): „recunosc, și io sunt cioară,/ dar n-am gripă aviară,/ io sunt cioară cizelată,/ nu vă dau marfă stricată./ Ia uitați-vă la el/ seamănă cu Bin Laden!/ Are urechi de maimuță,/ direct copia lui Guță./ Nu mai fuma la mișto, /ia porumbul, gigolo!”

Useriștii care n-au bani de Păltiniș sau de Zanzibar își pot invita iubitele la un centru de vaccinare. „Hai, prințeso, că io sunt la Putere și te bag prin față!”

Despre ce vorbesc, de un an, useriștii? Despre Covid și despre agentul termic. Și a luat foc spitalul Covid. Când va veni o inundație, vor opri apa cu un gard de sârmă ghimpată. Mai țineți minte când se credeau Moși Crăciuni și fugeau cu sacii cu voturi prin Primăria Sectorului 1? Justificarea lor a fost „nouă ni s-a spus că în încăperea aia nu merge camera video”.

Am o întâmplare cu o prietenă care-i mare corporatistă și a votat USR, normal. S-a dus șmechera mea, mândria multinaționalei, la supermarket, a luat un ruj și l-a aruncat în căruciorul metalic. Rujul a căzut printre vergile căruciorului. L-a mai pus o dată, iar a căzut. Așa că și-a propus să-l țină în mână. După un minut i-a sunat telefonul. L-a scos din geantă și a lăsat rujul. A mai cumpărat câteva prostii, fiind inteligentă a uitat de ruj, a ajuns la casa de marcat și au început draciile alea să bipaie. Au controlat-o badigarzii în poșetă și au găsit corpul delict. Nu i-au făcut nimic. Au făcut-o doar de ce e, vreo cinci minute. În America, judecătorul ar fi trimis-o vreo șase luni la psiholog.

Când au venit la guvernare, useriștii ar fi trebuit tratați după model american. Înainte de a pleca la serviciu, părinții le lasă copilașilor o listă cu instrucțiuni. „După ce îți pui costumul de Superman, nu sări cu capul în calorifer!” „Nu fluiera cu briceagul în gură!” „Nu băga pisica în cuptorul cu microunde!”

 

Ultimele stiri

  • Israel nu se teme să acționeze împotriva intereselor Americii. Cum rămâne cu relația Trump-Netanyahu?
  • Bărbat reținut de DNA. Ar fi cerut 180.000 de euro pentru a interveni la judecători
  • Craiova scapă doar cu amendă din partea UEFA
  • Salut mental, nu doar fizic: cum Gen Z transformă comunitățile offline pentru „therapeutic-vacare rediscovery”
  • Călin Georgescu a aflat decizia instanței, după ce a contestat controlul judiciar. Ce a hotărât Tribunalul București
  • Iluzia pe care o spulberă moartea lui Charlie Kirk
  • Un nou director general la ELCEN, după ce Claudiu Crețu a ajuns în vizorul DNA
  • Va trece NATO – sau va eșua – Marele Test al Rusiei?
  • Discursul Ursulei von der Leyen: vocabular orwellian, amenințări și promisiuni goale
  • Trotinetarii fac învățământ politic cu morții
  • Exit mobile version