AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisUrsul, vaccinul și pletele

Ursul, vaccinul și pletele

1. Dintre antrenorii noștri buni, pe Rednic l-am înjurat cel mai mult. Dacă s-ar întâlni cu mine pe stradă, cred că mi-ar întoarce spatele. Și ar avea dreptate. Dar acum trebuie să-l laud. Un fotbalist al lui nu joacă și Rednic a spus: „i-a ieșit ceva la inimă și i s-a făcut un control suplimentar. S-ar putea să fie ceva legat de vaccinul ăla faimos, cu care am fost păcăliți toți.” Bine, Rednic! Nu m-ai bucurat așa decât atunci când ai marcat la Minsk, în primăvara Cupei Campionilor Europeni. A fost singurul tău gol important. Bun și ăla.

2. Pe Rednic să nu-l faceți conspiraționist! Are (și) cetățenie belgiană, vine din locul în care birocrații Ursulei mint cu tupeu în numele Europei și o distrug. Și nici pe mine să nu mă luați cu din astea! Eu am în mine două crime împotriva umanității, că am făcut și rapelul. Iar mama s-a îmbolnăvit de cancer la o lună după vaccinare. Poate că n-a murit din cauza vaccinului, dar eu vreau să zic ce gândesc. Și sunt convins că s-a prăpădit din cauza vaccinului. E vreo problemă? Neomarxiștii au anulat libertatea de exprimare? Moscova lui Stalin a devenit Bruxelles-ul Ursulei?

3. Ca să n-avem discuții că exagerez, voi cita din articolul „Cum a distrus Guvernul Cioloș România, țara în care te mănâncă urșii” de pe DCNews. „Până în 2016, nu prea dădeai nas în nas cu ursul. Dar ce s-a întâmplat în 2016? Ne conducea Guvernul Cioloș. Dintre toate deciziile pe care le-a luat Guvernul tehnocrat, poate cea mai nefericită a fost suspendarea procedurii de emitere a ordinului privind derogările la vânătoarea de urși, lupi și  pisici sălbatice de către Ministerul Mediului, Apelor și pădurilor, condus la acea vreme, de Cristina Pască Palmer. Drept urmare, AU MURIT ZECI DE OAMENI ȘI ALTE SUTE DE PERSOANE AU FOST MUTILATE.” Deci oengiștii au făcut mai multe victime decât au fost la Colectiv, dar pe tema Colectiv suntem abuzați textual, televizual și prin tribunale de nouă ani.

4. M-a certat un prieten: „doar Ceaușescu se raporta la rockeri ca tine.” Greșit. Ceaușescu a fost mai tolerant cu zdrăngănitorii decât sunt eu. Când vine vorba despre rockeri, Ceaușescu era democratul (doar îi tundea), iar eu sunt dictatorul. Și îi tundea fiindcă îi plăceau bărbații îngrijiți, iar el tăiase apa caldă, ca un jegos. Ilie Năstase, Cornel Dinu și fotbaliștii Craiovei Maxima aveau voie să poarte plete, pentru că la vestiare era apă caldă și se spălau în fiecare zi. Sportivii sunt cei mai curați bărbați. Pe pictori și pe poeți (spre deosebire de rockeri) îi iubesc, dar nu pot să scriu despre ei același lucru. Sigur că existau și excepții. Pictorii Ion Pacea, Viorel Mărginean, Corneliu Baba, Alin Gheorghiu erau impecabili din punct de vedere al igienei. C. Baba învățase lecția lui Pallady: „trebuie să se vadă că ești pictor la șevalet, nu pe hainele tale, când intri într-un restaurant cu toate culorile din atelier pe cămașă și sub unghii.”

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.328 afisari

6 COMENTARII

  1. Am avut un prieten , avea doi metri si peste o suta de chile , un zdrahon cum s-ar spune . el si unul ca el au mancat o juma de oaie ca pe o shaorma . peste cateva luni si-a facut doua vaxuri , peste 3 luni a murit .mai spun doar ca nu l-a durut la viata lui nici macar un dinte .ce stiința mai vreți ?

  2. apropos:
    sint prin Bucuresti drogatzi „in etate” de 55 de ani (!!!!)
    -evident,
    prima generatie care „a facut Germania”……ce a mai ramas.

  3. Mi-ai placut….Gagiule….Intreaba -l pe Dl Insurat la Botoshani…Ce doresc sa spun…Ce legatura este cu…Shtefan Ciubotarashu….????!!!!….Si de ce a fost inmormantat cu….#UnKiltScotzian… Cine a scris mesajul pe .. #OglindaMaestruluiCiubotarashu…..desigur …din camera.. .de activities…!!!!

  4. Cum dreaku a inmultit Ciolos in halul asta ursii, in doar un an cat a stat la guvernare?! I-a tras la Xerox? Nu cumva dupa el au fost altii (care de fapt au fost si inainte)?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger