AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisUn popor pasiv și o calamitate programată

Un popor pasiv și o calamitate programată

Un popor pasiv și o calamitate programată - Ziarul National

1. ”Bă, dacă plătim impozitele la sfârșitul lunii martie, ca să-l lăsăm în ofsaid pe Bolojan, există posibilitatea să se schimbe ceva?” Am și eu un prieten bugetar, chiar bugetofag de lux. I-am pus întrebarea de mai sus pentru că nu e chiar ultimul fraier în economie. Mi-a dat un răspuns încurajator. ”Da, posibilitatea există. Să plătești în plus. Să taie Guvernul reducerea de 10% și să bage o majorare de 15 sau de 20%. Se poate orice. Ați avut vreun contraargument care să sperie Guvernul? Șezătoarea de joi a fost miting? A fost un cadou făcut lui Bolojan.” Îmi pare rău, dar are dreptate.

     2. Guvernul Bolojan este o calamitate. Bolojan nu e distructiv pe cont propriu. E o catastrofă programată. Facturile cresc, iar Bolojan ajută Ucraina cu gaze. Mai mult de atât ce vreți? Dacă făcea așa ceva guvernul de la Belgrad sau de la Atena, chiar și de la Sofia, era deranj. În stradă. Deranj. Deranj. Deranj. Văzând că nu se mai pot opune, jandarmii sau milițienii sau ce sunt ăia s-ar fi alăturat populației înfuriate.

    3. Ce s-a întâmplat la noi? O rușine de miting. O acțiune bifată. Singurii care au știut să facă mitinguri în România au fost Ceaușescu și useriștii. Lui Ceaușescu nu i-a mai ținut în decembrie 1989, când l-au vândut securiștii. Unica noastră șansă este să-l trădeze sorosiștii pe Soros. Până atunci, însă, poporul suprimat de facturi va asculta enormități ca ”mă sună Lia” și ”Corupția ucide”.

    4. Îmi pare rău, dar de la cultură vine totul. În țara asta se luptă useriștii și suveraniștii. Sunt două mișcări furajate cultural de tik-tok și de alte centuri de socializare. A treia cale, cea a cărții, nu mai există de la sfârștul secolului XX. Iar a patra cale, aia a combinagelii PSD – PNL, e blocată în propria tăcere vinovată. Judecând pragmatic, mizeria PSD – PNL a fost mai curată decât USR și suveraniștii. Da, o mizerie mai curată, exact cum am scris! În 2025, i-am avut în turul întâi pe Ponta și Antonescu. Doi inși inteligenți și cu păcate. Românii au vrut să ajungă în turul doi un lunatic, în spatele căruia se află nemernicii supremi (progresiștii), și un galeriot, care anunțase că îl pune premier pe un tonomat de citate.

     5. Regret că Ion Țiriac n-a mers mai departe, s-a oprit la ”între hoț și prost aleg hoțul.” Corect era ”între trotinetarul turbat, prostul care se crede Decebal și hoț – aleg hoțul.”

    6. Sâmbătă stăteam la un semafor pe strada Viitorului. Adică la doi-trei kilometri de centrul Bucureștiului. Și m-am uitat la un lipitor/dezlipitor de afișe care punea un cearceaf cu un zaiafet de muzicoase populăroase peste ”Mireille Mathieu, 60 de ani de carieră, celebrați pe 22 februarie la Sala Palatului.” Asta-i situația. Între universal și i-ii-iii-iiii-iiiii alegem i-ii-iii-iiii-iiiii. În bugetul pe 2026, nemții, francezii, englezii (ăia vechi, că ăștia noi nu mă interesează) au impozite și vacanțe. Românii au impozite și mai multe nunți – plus botezuri- decât vacanțe. Tuturor ne e greu să plătim facturile, dar unii dintre noi au buget și pentru cântăcioșii de populăroase. Stați liniștiți, că așa eram și în secolul XIX. La fel erau și guvernanții. Mihail Kogălniceanu a anunțat că va dona Statului colecția lui de artă, în care erau tablouri de Rembrandt, Rubens, Tintoretto. A murit subit, Statul a fost inert ca azi. Și miniștrii de atunci se înduioșau când răgeau rapsozii locali, plus că nu le ieșea nimic ”la buzu”. Iar familia lui Kogălniceanu a profitat și a vândut tablourile în Germania. Bine a făcut.

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
227 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img