Nefiind familiarizat cu feisbucareala, am descoperit recent fenomenul Tony Poptamas. Din pacate, nu exagerez. E fenomen, pentru ca are un public de aproape doua milioane de oameni si cateva mii de epigoni. Boala nu-i grava. Un guturai al spiritului, ca versurile cantate de Salan si Guta, ca telenovela sau catarama Dolce & Gabbana.
Dar daca n-o tratezi, poate sa dea intr-un cancer plasat in fibra generatiei tinere. Pentru profanii internetului, ca mine, voi povesti ce face acest Poptamas. Intai alege un fundal colorat, pentru prostul Zen. Valurile marii, un cer instelat, o inimioara rosie. Pe urma, suprapune un citat dintr-un scriitor, filozof, escroc. Sau o balarie de-a lui. Sau o chestie ciupita dintr-un clasic, pe care si-o atribuie. Din acest moment, acest Florin Salam al filozofiei iese din scena. Si nu e deloc vinovat. Bine ca nu talhareste lumea in tramvai. Poptamas e ca omul de afaceri. El incearca, forteaza combinatia. Iar aceasta definitie a bussinesmanului ar trebui s-o inteleaga si DNA. Lui Poptamas ii tine. Maladia se instaleaza, insa, in creierele, virgine cultural, ale celor care se entuziasmeaza si distribuie gogosile intelectualului kitsch. „Am postat ceva memorabil, par destept, subtil, imi pun prietenii pe ganduri”. Maxima, aforismul, vorba de duh reprezinta institutii ale perversitatii. In cazul celor care au ca unica lectura feisbucul, citatul este o statuie asezata pe un soclu de aer, perversitatea lui izbindu-i in capete cu greutatea bronzului.
Imi veti reprosa ca am scris despre un subiect neglijabil. La prima vedere, aveti dreptate. Dar doua milioane de oameni constituie o putere care poate modifica structura politica a unei natiuni. Din cauza comoditatii generate de progresul tehnic, acesti degustatori de nechezol cultural sunt mai ignoranti decat analfabetii. Mai superficiali decat mama puturoseniei si tatal incremenirii.