AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisUn ceas scump în slujba gării

Un ceas scump în slujba gării

1. Canicula s-a întors. Pe 15 august e Sfânta Maria, așa că așteptăm să vedem ce va face ministrul Transporturilor. Pe autostradă – l-am văzut. Are soluții economice, își ascundea ceasul. Acum trebuie să își arate clasa mondială și pe CFR, mai ales că lumea va năvăli pe Litoral, fiindcă joi va fi zi liberă. Mi-ar plăcea să citesc și o carte scrisă de Grindeanu. „Un ceas scump în slujba gării.” Consilierii PSD sunt capabili să o confecționeze până joi, în deja celebrul stil ciupitativ – „propozițiile altora și virgulele noastre.”

2. Cartea nelansată (unii susțin că și nescrisă) „Un ostaș în slujba țării” s-a bucurat de 672 de afișaje, pe panouri uriașe din toată țara. Nu e prima dată când susțin că, dacă ar fi deschis în viața lui o carte de memorii, generalul Ciucă n-ar fi scris (mă rog, n-ar fi publicat, fiindcă scrisul e altceva) vreuna. „Ostașii în slujba tării” sunt patrioți? Atunci să ne demonstreze. Dar nu cântând „Noi suntem români” la paranghelii. Să renunțe la pensiile speciale, ca să cumpărăm manuale pentru școlile din mediul rural și să terminăm mai repede autostrăzile Pitești – Sibiu și Comarnic – Brașov. Europa s-a terminat pe axa Brașov – Sibiu (și) din cauza acestor ostași în slujba tării. Nu putem acuza doar U.E. Și pe bagabonții care și-au tras sute de milioane de euro din studii de fezabilitate. Sau pe eco-anarhiștii Gretardatei Thunberg, care știu să spună doar „opriți buldozerul, că-l deranjează pe brotacul – arici, care mănâncă șorici și fudulii de furnici!”

3. Vlad Voiculescu nu ne fericește și el cu o carte? „Un contabil incert în slujba altei țări” e un titlu slăbuț. Mi s-ar părea mai bun „Un vaccin în slujba Ursulei.”

4. La Circurile Olimpice, sportivii români au obținut mai multe medalii decât ne așteptam. Altfel, însă, Olimpiada a fost ce știam de când a apărut progresismul. Unii care cer toleranță sunt lipsiți de o minimă politețe.

5. De când a început războiul de vizavi, am văzut pe Litoral doar turiști care nu-și plătesc cazarea. În august 2024 au apărut și plătitorii. Un grup mare de maghiari. Din Ungaria, nu de la noi. Eu n-am înțeles nimic din ce vorbeau ei pe plajă, dar oaspeții au învățat un cuvânt. Îl cântau și se distrau: „Porumbuuuuuu!”

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.788 afisari

5 COMENTARII

  1. 1.Guvernul, prin ministrul transporturilor, a hotarat ca persoanele care stranuta, tusesc sa fie …tratate ? O masca gratis ? Nu. Date jos din tren, pe banii lor.Ma intreb daca trenurile sunt sterile? Curate? Neinfectate ? Dom’ Grindeanu sa curete si sa dezinfecteze macar toaletele din tren.Ca te urci sanatos in tren si te dai jos, dupa 3 zile, bolnav.

  2. A propos de cei de vizavi, și domnul Z era odată „In slujba poporului”.Poate fi titlu de carte ?

  3. @ Boanchiș , sunt cam ”subțiri” la portari turcii de la Kasımpaşa S.K., dacă e interesat Florin Niță, poate îți oferă și ție ceva ,?

  4. Boanchis face parte din categoria cu mitica dragomir , chireac etc , pentru care adevarul nu conteaza , pretenarii si neamurile conteaza , pentru ca tac-su e medic nu exista subiectul sf pantelimon , mafia din sanatate

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger