23 mai. Habar n-am ce meciuri vor fi in Campionatul Romaniei pe 23 mai si mi-e lene sa caut. Ma intereseaza mai mult ca, pe 23 mai, Razvan Lucescu va fi in Finala Cupei, din Grecia.
Totusi, 23 mai e o data care ar fi normal sa le spuna destule ziaristilor sportivi din Romania. Pe 23 mai 2014 a murit Ion Cupen. In presa de azi, conteaza notorietatea si influenta. Cupen n-a fost cel mai cunoscut din generatia lui, n-a fost cel mai temut, dar a fost cel mai talentat. Cand s-a prapadit, i s-au dedicat fraze armonioase, ne-am intrecut in metafore, evocari si promisiuni de a-i ingriji posteritatea. A avut, timp de trei zile, la orizontala, o glorie pe care ar fi meritat-o intreaga viata, la verticala. Am citit vreo sapte-opt articole (patru-cinci in „Gazeta Sporturilor”) exceptionale. Televiziunile n-au fost interesate de Cupen. Mai bine. Da-le incolo de rasnite de palavre contondente si perisabile!
Asadar, a trecut un an. Daca eram o breasla onorabila (ma refer la cei care scriu, fiindca nu ma intereseaza vorbetii de televizie) si daca traiam in vremuri limpezi, astazi am fi putut vorbi despre o antologie Ion Cupen. Macar 40-50 de articole legate intr-o cartulie. Ar fi costat cat deplasarea unui reporter de stiri TV la un meci din strainatate, pe care prostoboul nu-l infrumuseteaza in vreun fel. Ar fi trebuit sa avem si o bursa Ion Cupen, ca sa-i ambitionam pe ziaristii de 20-25 de ani. Si sa-i obligam sa-l citeasca. Ar fi aflat si ei ca Dobrin picta, ca o cronica de meci semnata de un maestru e un portativ, ca un-doi-urile Lacatus-Piturca erau rime imbratisate, ca Ienei si Halagian au fost regizorii ireconciliabili ai unui film premiat in Andaluzia, ca Hagi a instelat scena si lojele unui teatru care s-a prabusit fara el.
