Cauta

Un adevărat erou nu își plătește datoriile

Un adevărat erou nu își plătește datoriile - Ziarul National

1. Gata, iarăși e gunoi pe străzile din Sectorul 1, pentru că Primăria nu a achitat facturile pe iulie și august, dar doamna primăreasă nu are nicio vină, normal. La școală am învățat că trebuie să îi cinstim pe ctitori. Am învățat prost. De acum înainte le vom face statui celor care vor intra în istorie pentru că nu au achitat facturile. De românii care nu-și plătesc ratelele bancare nu îi e milă nimănui. Dar cucoana care face datorii pe banii contribuabililor e eroină. 

2. Acum pe bune, cât mai durează experimentul Clotilde? România e un elastic și trebuie să vedem când se rupe, nu? Dacă ar fi mâine alegeri locale, n-ar fi exclus să câștige tot Clotilde, pentru că aitiștii trebuie să-și justifice existența. Pe vremea lui Ceaușescu, aceste dactilografe mai obraznice ar fi ajuns, cel mult, subingineri. Azi e important internetul, care ne-a ajutat foarte mult. De când avem internet, războaiele nu mai sunt locale. Se bat două țări care au jefuit România, care nu sunt în U.E., dar suferă toată Europa.

3. În anii ’80, echipele noastre de fotbal le tocau pe Dinamo Kiev și pe Dinamo Minsk. Pe Dinamo Minsk au eliminat-o și Dinamo București, și Victoria București. Iar Steaua n-a învins-o doar pe Dinamo Kiev, a umilit-o și pe Spartak Moscova. Și nu spunea nimeni că jucăm cu rușii, cu ucrainenii sau cu bielorușii. Se cânta în tribune “uite acuși, acuși, acuși, o să-i batem și pe ruși.” Dar oamenii care mergeau la meciuri erau zdraveni la minte și nu-și imaginau că vor avea fii sau nepoți care-și vor propti la poza de profil steagul unei țări din Uniunea Sovietică.

4. S-au terminat glumele cu FCSB? Ați râs mult? V-ați distrat? Dar la esență când vă duceți? Eu sunt vechi și nu suport să văd Steaua așa, Dinamo mult sub Steaua, două Craiove din care nu faci una bună, și Sportul Studențesc la cimitir. În acest moment, campionatul intern pâlpâie doar prin Hagi, Dan Petrescu și banii imenși pe care i-a obținut Gino Iorgulescu pentru televizarea meciurilor. Acești oameni s-au format în secolul trecut. Ce face secolul ăsta pentru fotbal și pentru societate? Din martie 2014 până acum, după Dosarul Transferurilor, FRF n-a construit nici măcar un coteț. Dar a primit de la Mircea Sandu Casa Fotbalului, bazele Buftea și Mogoșoaia, Arena Națională și Euro 2020. Agonia FRF e problema, nu FCSB sau Edi Iordănescu, și din acest motiv vom avea meciuri grele cu Andorra.

Ultimele stiri

  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • VIDEO. Furtuni și inundații devastatoare în California. Trei persoane și-au pierdut viața
  • Exit mobile version