„Gazeta Sporturilor”, de vineri. „Cele mai importante ziare de sport din Turcia si-au reunit fortele! Sub amenintarea unor procese lungi si zguduitoare, au reusit sa convinga ziarele generaliste, televiziunile si site-urile importante de sport sa nu mai preia din realitatea sportiva decat informatiile existente pe agentii!”. Si mai jos: „materialele valoroase, reportaje, exclusivitati si interviuri inseamna costuri uriase, iar celelalte unitati media le preluau pur si simplu, construindu-si de multe ori grila de programe pe contributia printului!”.
Exista diferente semnificative intre noi si turci.
- In presa noastra, fura toata lumea de la toata lumea, inclusiv ziarele de sport de la publicatiile generaliste.
- Cel mai crunt jaf il fac baietii de la tocsoaiele politice si mondene.
- Moderatorii de emisiuni rumega clisee si sterpelesc din continutul publicatiilor, castigand mii de euro pe luna pe spatele unor reporteri anonimi, care se bucura daca-si iau salariile de 1.000 de lei pe luna.
- Despre ciorditorii marunti, de la site-uri, nu mai amintesc, fiindca n-am chef sa-mi stric ziua cu vietatile care soricaresc pe net.
- Spre deosebire de noi, turcii sunt dependenti de Galaxia Gutenberg. La Istanbul si in Antalya, m-am convins ca ziarele fac parte din protocolul matinal, alaturi de cafea, ceai sau narghilea. Nu cred ca ma aventurez daca sustin ca „presa scrisa” (tampita expresie, asta e singura forma de presa!) a intrat in metabolismul acestui popor. Dimineata, pe strazi si in cafenele vezi mai multe ziare decat mustati sau cescute. Vanzatorul din bazar, frizerul, chelnerul, pana si lustragiul lasa cu gesturi lenese ziarul, cand le ceri una, alta. Tirajele de 400-500.000 de exemplare dovedesc ca ziarul reprezinta cultura, forta si temelie in Turcia. La noi, ii auzi pe toti gutumanii laudandu-se cum citesc ei presa pe net. Daaa, v-ati emancipat! Absolut aiuritor e ca asa gandesc si ziaristii — „printul e deja istorie” — desi, in Romania, se chitaie de foame prin spatiul virtual.