Trebuie să iubim Ucraina cu aceeași intensitate cu care Washington iubește Bruxelles

1. Steagul bicolor la pozele de profil a avut un preț uriaș. O să spuneți că aceste centuri de socializare nu sunt canale diplomatice. Din păcate, au devenit. De la nea Băsescu până la Herr Iohannis, România a fost o centură de socializare. Sărbătorile de iarnă s-au terminat de un parastas și ceva (o lună și jumătate), dar tot nu e cash pe piață. Știți cine sunt băieții care mai au cash? Sunt ăia din cauza cărora n-avem noi cash și i-au așteptat parțial eclozații, la graniță, cu pungi de la Lidl. Îngrozitor va fi când se vor termina geamantanele cu cash din portbagajele comunității deja majoritare din orașul Năvodari.

2. Diferența cash-card e diferența tipografie-hârtie. După ce a fost tipărită, hârtia rămâne. O reciclează doar apologeții Gretardatei Thunberg. Tipografia, în schimb, are ore de funcționare și, de foarte multe ori, se închide cu totul. În România, cel puțin 50% dintre tipografii au dat faliment de când țara e condusă de la Bruxelles cu ajutorul unui guvern paralel-trotinetist și cu sprijinul băieților care nu candidează niciodată, dar câștigă întotdeauna alegerile. Am exagerat. Nu chiar întotdeauna. Uneori se fac de râs, dar știu să se replieze. Cazul Dan Barna, candidat pentru Cotroceni.

3. În Brașov avem „Casa Imnului”. Acolo a compus Andrei Mureșanu „Un răsunet”. Nu intru în amănunte, le găsiți în lumea trotinetistă – „netul, noi suntem pe net!” Primăria (useristă, normal) din Brașov are șansa de a cumpăra „Casa Imnului” și își refuză acest noroc. Are alte priorități – „O pistă de biciclete la cel mult 250 de metri de casă sau de serviciu.” Doamneeeee! În București, pista de biciclete de pe Calea Victoriei e o cicatrice pe obrazul celei mai bogate (cultural și istoric) străzi din România. Nici Constanța nu a vrut să cumpere „Casa cu Lei”, care a fost impulsul colecțiilor de artă din România. Prin vitraliile Casei cu Lei a văzut Zambaccian, pentru prima dată, niște tablouri, când avea nouă sau zece ani. Putem merge mai departe. Noi vrem spitale, nu catedrale, așa că ar trebui să dărâmăm și Biserica Uspenia din Botoșani, unde a fost botezat Eminescu. Să nu faceți, bă, nimic pentru cultura și istoria din țara asta! „Deșteaptă-te, române!” e Marseilleza României. Dar voi vreți spitale, nu catedrale. Aveți spitale. De psihiatrie. Pe umeri.

4. Doar panaramezii iubesc Rusia. Noi suntem euroatlantici și e foarte bine. Așa că ar trebui să iubim Ucraina cu aceeași intensitate cu care Washington iubește Bruxelles.