Imi plac articolele lui Tolontan, dar anchetele nu prea am rabdare sa le citesc. Iar cele despre Gala Bute chiar nu m-au interesat. Poate am gresit. Ieri, Tolontan a publicat un material suculent despre armata de presa mobilizata de Elena Udrea impotriva investigatiilor facute de el. Stiu, era imposibil, dar ar fi fost frumos ca dezvaluirile sa inceapa cu episodul halucinant despre ospatarii de la televizii, ziare si de pe internet.
Ca o lady (ce nu este), tovarasa Vuitton comanda prin interpusi. Aghiotantul Breazu le impunea meniul sefilor de sala de la „patru televiziuni (PRO TV, Acasa TV, Realitatea TV si B1 TV), o agentie nationala de stiri (Mediafax) si doua ziare (Evenimentul Zilei si Ziarul Financiar)”. Am citat din Tolontan. Schimburile de mail-uri Breazu — ospatari media se purtau intr-un stil familiar, care demonstreaza ca expeditorii si destinatarii aveau experienta in acest comert. Era loc si de tachinari, si de imperative, din categoria „prieteni, prieteni, dar sa nu uitam cine plateste!”. Parca vedeam in spatele mail-urilor chipul zambitor al Udrei, dar si degetul aratator ridicat, dand viata expresiei de santier „baieti, cand e distractie, e distractie, dar cand e munca, e munca!”.
Pe vremea lui Ceausescu, Udrea ar fi ajuns sefa de alimentara. In Romania de azi, a urcat pana la rangul de tovarasa Vuitton. Fascinant mi se pare ca nu realizeaza ce i se intampla. Defileaza in continuare. Crede ca traverseaza o etapa mai proasta si va reveni la Putere.
Doua, trei cuvinte si despre ospatarii din presa ai tovarasei Vuitton. Un om normal ar zice „mi-e scarba!”. Nu-i loc, insa, de lehamite si de alte izmeneli, fiindca s-a jucat pe bani multi. Oamenii se laudau ca au afaceri de succes. Si ii tinea Udrea in poseta. Sunt curios cum vor rezista acum, cand trebuie sa se sustina din Piata. Presa vanduta e o poveste terminata. In scurt timp, carausii de valize vor spune „gasiti-ne un corupator, ca suntem dispusi sa ne organizam si flagrantul, numai gasiti-l!”.