Revista „Capital” a scos „Top 100 pictori romani”. Nu-i bun nici ca ghid de preturi. Mai bine ii spuneau „Catalogul varza” sau „Contabilitate pe sevalet”. Are mai multe sectiuni (Top 100 Vanzari, Top artisti contemporani, Top pictorite si sculptorite, Top artisti basarabeni, Top sculptori romani), dar lipsesc cele mai importante criterii. Top Licitatii in Romania si Top Licitatii in strainatate.
Ziaricii de la „Capital” le amesteca, ratand din start un demers cu miza strict financiara. Ca sa nu mai adaug ca tablouri mai reprezentative decat cele vandute se gasesc in muzee si in colectii particulare. Uitandu-ne peste acest exercitiu aritmetic, constatam ca pe primul loc (la Pictori!) e Brancusi, cu un studiu pentru „Domnisoara Pogany” — 1.500.000 euro, vandut la Christie’s. In preajma piedestalului apar Reuven Isaac Rubin (locul 3, 340.000, la Sotheby’s), Vilmos Aba-Novak (locul 4, 306.000, licitat la Budapesta), Arthur Aron Segal (locul 8, 230.000, la Christie’s), Istvan Szonyi (locul 10, 204.000, la Budapesta), Saul Steinberg (locul 11, 180.000, la Christie’s), Gyula Halasz Brassai (locul 12, 170.000, la Paris). Valorile noastre consacrate (iata-ma si autohtonist!) ocupa locurile 5 (Luchian, 300.000, la Bucuresti), 6 (Tonitza, 290.000, la Bucuresti), 7 (N. Grigorescu, 270.000, la Bucuresti), 14 (Camil Ressu, 160.000, la Bucuresti), 16 (Ioan Andreescu, 150.000, la Bucuresti), 21 (Tuculescu, 105.000, la Bucuresti), 23 (Pallady, 75.000, la Bucuresti), 26 (Petrascu, 67.000, la Bucuresti), 27 (Ciucurencu, 60.000, la Bucuresti). „Capital” a facut, practic, o comparatie intre pietele de arta, nu un top al pictorilor romani.
Dintre artistii noului val, se distinge Adrian Ghenie, nascut in 1977, locul 9, 212.000, la Sotheby’s, cu tabloul „Elvis” si 117.000, tot la Sotheby’s, cu lucrarea „Dr. Mengele”. In limbaj de business, se poate zice ca Ghenie a stiut sa acceseze piata occidentala. Familiile de Medici, Peruzzi, Bardi, Pazzi, in timpul Renasterii, si Zambaccian, Anastase Simu, Dr. Jianu, Dr. Dona, aventurierul Bogdan Pitesti, in secolul trecut, la noi, au reprezentat mainile generoase din spatele aripilor cu pensule. La Michelangelo sau Luchian vorbim intai despre geniu si pe urma despre bani. Astazi, culoarea bancnotei intra si in textura panzei. Marele noroc al artistului nu mai e talentul, ci managerul. Iar acesta poate oricand sa inventeze un pictor. Daca un milionar vrea sa-si lanseze fiul, isi pune doi prieteni pe masura sa liciteze un tablou al odraslei, aia il cumpara cu 100.000, el le da un teren care costa dublu si gata, omoara Topul realizat de niste ziarici care cred ca au fost pilotati de interesele Casei de Licitatii Artmark.