Cauta

Toata Romania se pricepe la poezie

Toata Romania se pricepe la poezie - Ziarul National

Cand Simona Halep pierde, castiga sau isi schimba antrenorul, toata Romania se pricepe la tenis. Cand moare un mare, mare poet ca Paunescu sau un poet (gazetar de forta, insa) ca Vadim, toata tara se pricepe la poezie.

Biata poezie e un gen pe cale de disparitie si veche inanitie. Poetii au ajuns sa-si tipareasca volumele in 100-200 de exemplare, platite de mamica. “Si cate vand?”, ma veti intreba. “10, poate 15?”. Niciunul, pentru ca n-au loc in librarii de mafia editurilor. Stati linistiti, ca nici la proza nu stralucim! Nu mai amintesc despre revistele literare. Se spune ca scriitorii au ajuns sa se citeasca intre ei. Ar fi excelent. Daca toti membrii Uniunii Scriitorilor (cred ca vreo doua mii si ceva) ar cumpara saptamanalul “Romania Literara”, cea mai prestigioasa revista a tarii ar duce-o bine.

Dar sa revin la poporul roman, priceput la poezie. Imediat dupa ce moare un poet, i se publica o poezie premonitorie, scrisa recent. “Dom’le, poetul si-a simtit moartea”, se emotioneaza romanasii. Nu, incultilor sensibilosi! Fie ea moderna sau desueta, poezia are trei teme. Moartea, iubirea, natura. Asa ca din trei poezii, una, cel putin aritmetic, este despre moarte. Un cascador liric fecund baga si cinci poezii despre moarte pe zi, chiar daca el are 20 de ani si va mai trai 40. Ar mai fi si poezia sociala. Pe segmentul (nepotrivit, prozaic cuvant, recunosc!) asta, poetul tot la moarte ajunge. Viata-i grea, lumea materialista si el ar prefera s-o mierleasca decat sa traiasca printre bestii.

Inchei cu Vadim, Dumnezeu sa-l ierte, ca era un om talentat, nicidecum un deontolog necrofil, precum ziaricii care consuma mortul cat inca e cald, dupa modelul taranilor lui Rebreanu, din “Rascoala”! In vara lui 1986, l-am vazut pe Calea Victoriei. Il insotea pe Eugen Barbu. Se duceau la “Marul de Aur”. In dreptul Parcului Iorga, s-au intalnit cu Aurelian Andreescu. Am trecut pe langa ei si i-am auzit vorbind despre meciul Brazilia-Franta, care urma sa aiba loc in seara aia, la Mondialul din Mexic. S-a lasat cu prelungiri, 11 metri, au ratat Zico si Platini, parca. Dupa 3 zile, Aurelian Andreescu a murit. Nu voi uita intalnirea lor, m-a impresionat, aveam 16 ani. Erau, totusi, Eugen Barbu, Vadim Tudor, Aurelian Andreescu. Artisti mari, nu Liiceanu, Patapievici si manelistul Guta. Cu mentiunea ca manelistul Guta o fi el lombrozian, dar nu se afiseaza cu oricine.

Ultimele stiri

  • S-a aflat! Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională de Interpol
  • Complexul Energetic Oltenia, vizat de un atac cibernetic de tip ransomware. Activitatea companiei, parțial afectată
  •  Patru bărbați au jucat șah pe o saltea gonflabilă, în apa Mării Negre, în a doua zi de Crăciun – VIDEO
  • ANM, noi avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU: vânt puternic, ninsori viscolite în mai multe zone – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Știai că mersul pe jos timp de 20 de minute reduce inflamația din corp? – Sportul ca antiinflamator natural
  • Imagini înfiorătoare! Accident grav pe o autostradă din Japonia: un mort și 26 de răniți, peste 50 de vehicule implicate – VIDEO
  • Trump, avertisment pentru Zelenski înainte de întâlnirea de duminică: „Nu are nimic până nu îmi dau acordul”
  • Bătrân suspectat că și-a omorât în bătaie soția, de Crăciun, apoi a chemat o asistentă medicală. Femeia a sunat la Poliție/Bărbatul din Dolj, reținut
  • Sfântul Ștefan, prăznuit pe 27 decembrie. Tradiții și obiceiuri. Preot: „Această zi reprezintă un prilej de reflecție”
  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Exit mobile version