Cauta

Tiriac se vrea cel mai mare carciumar din zona de Nord a Capitalei

Ion Tiriac a facut, intr-o padurice din Baneasa, un complex cu nume botanic, „Stejarii”. Putea sa-i spuna si „Floarea de maidan”, tinand cont ca domeniul de langa Jandarmerie s-a dezvoltat cu fonduri europene de la madam ministru Elena Udrea.

Pe site-ul Clubului exclusivist, echipa lui Tiriac a excelat la capitolul lirism. „Suntem inconjurati de materiale primordiale: lemn, pamant si apa. Poezie… pentru bucurestenii inconjurati de materiale primordiale precum beton, termopane si noxe”.  Convinsi ca ne-au dat gata cu metaforele, piaristii lui Tiriac strecoara si prozaica informatie potrivit careia s-au investit 3 milioane de euro in restaurantul cu acelasi nume — „Stejarii”, nu „Floarea de maidan”. Si localul are parte de o prezentare izbutita. Fara legatura cu subiectul, dar izbutita! Fotografii de pe terasa, de la piscina exterioara si de la magazinul de carpe. Poze din interior nu exista. Mai bine! Cand  Tiriac se afla in elegantul restaurant, badigarzii il incadreaza pe amfitrionul cu mustata si ii fac pe clienti sa simta ca Securitatea a avut un rol fast in istoria Romaniei, de la Maurer pana azi. Senzatia este potentata si de parcangiii lui Tiriac, singurii parcangii din lume care se plimba printre mese, concurandu-i pe chelneri. Domnul Tiriac a reinventat conceptul de Valet-parking. In loc sa-ti ia cheia in momentul in care ajungi la intrarea in restaurant, baietii in camasi negre (pentru livrele nu s-au mai gasit bani) ti-o cer cand esti la masa. Daca nu vrei sa le-o dai — normal, ai parcat singur, nu mai e nevoie de ei — acestia isi anunta superiorii din sistem si vei avea Surprize, Surprize, cu ocazia viitoarei vizite. Un abonat al clubului (plateste vreo 3.000 de euro pe an) a fost anuntat ca „a zis domnul Tiriac ca nu mai aveti voie in complex, cu masina!”. Intr-un fel, batranul ciufut poate fi inteles. Parcarea restaurantului este meschina. Exista si o parcare mai generoasa, pozitionata in fata centrului de relaxare SPA, ctitorit cu sprijinul fatalei Elena Udrea. Dar acolo sunt expuse doar masinile lui Tiriac. Autoturisme noi si de epoca. Adica din toate epocile in care Tiriac a fost un privilegiat al Statului Roman.

Ultimele stiri

  • Judecătoria a decis: Călin Georgescu rămâne sub control judiciar
  • TVA locuințe: Statul care te-a sărăcit acum îți ia și casa
  • Pe cine a iubit, în secret, Nicușor Dan, înainte de a avea o relație cu Mirabela. Ce s-a aflat de la unchiul actualului președinte!
  • Sondaj INSCOP. AUR, intenție de vot de 40,5%. Cine completează podiumul
  • Florin Salam, invitat pe scenă la show-ul lui Salvatore Ganacci, de la Neversea Kapital 2025 – VIDEO
  • COD ROȘU de caniculă pentru București și 15 județe. Până la ce valori vor urca temperaturile – HARTĂ
  • Caricatura Zilei
  • AVANTAJELE URMĂRII UNUI PROGRAM DE MASTERAT ÎN LIMBA FRANCEZĂ ÎN ROMÂNIA – STUDIU DE CAZ FABIZ-Master în Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în limba franceză (MEGA)
  • Horoscop 7 iulie 2025 – Sectorul financiar va urma un curs liniştit
  • Acte publicate în Monitorul Oficial (Partea a III-a) vs. în ziare la pierderea lor
  • Exit mobile version