Fritz este cel mai important om al Timișoarei. De la Tokes încoace. Timișoara l-a ales primar pe un turist cu temă. Fritz este de meserie oengist. Iar oengistul nu poate fi bun decât atunci când se inflamează în opoziție. A se vedea Vlad Voiculescu. Totuși, capitala culturală europeană Timișoara l-a ales primar pe Fritz. Bineînțeles că domnul primar și-a respectat alegătorii. I-a lăsat fără gaze. Bravo, Fritz!
Fritz e bun de primar cum a fost bună Timișoara de capitală culturală europeană. Timișoara este un oraș cucerit, prin 1700, de nu știu ce nobil de Savoia. Un uriaș al istoriei. Avea 1.45, mergea în picioare pe sub patul de campanie. Și pentru că Timișoara era foarte dezvoltată, actul de capitulare s-a semnat într-un cort.
Unde era Timișoara pe vremea când venea Ovidiu la Constanța sau pe vremea lui Constantin cel Mare, când se făcea mozaicul? Toată istoria Timișoarei nu face cât Mormântul Hypogeu – un cavou pictat în anul 300 după Christos. Nu face nici măcar cât o cărămidă căzută de pe Cazinoul din Constanța. Nu poți compara faustică împărăție a Mării cu Bega, canalul ăla cu nume de țigări proaste. S-o fi înecat cineva în Bega? Parcă văd scena unei sinucideri în Bega. „Iubito, dacă mă părăseșți, mă arunc în Bega!” „Stai, mă prostule, că în cel mai rău caz îți rupi un picior și nu ti-l pune nimeni în ghips, pentru că useriștii au transformat Spitalul de ortopedie în Spital Covid”.
Sigur, Timișoara e oraș multicultural. Multiculturalismul Timișoarei încape în cea mai dezmembrată barcă din Portul Tomis. La Constanța, pe câteva sute de metri liniari, se găsesc Piața Ovidiu, Moscheea ridicată de Carol I, Casa cu Lei, Catedrala Sf. Anton – identică arhitectonic cu Mănăstirea călugărilor franciscani din Pera – Hotel D’Angleterre, unde a stat Eminescu în 1882, Casa Pariano, Faleza și Cazinoul. Multiculturalismul e punctul forțe al Timișoarei? Vă dau multiculturalism cât nu puteți duce! Exilatul, bimilenarul Ovidiu e străbunicul culturii noastre, iar armeanul Zambaccian e fermentul picturii române.
Timișoara e o margine de Românie atractivă pentru șefii externi ai parțial eclozatilor din USR. Iar criza de la Timișoara se manifestă, în alte forme, și în centrul Bucureștiului. Dar bucureștenii din zona de elită sunt chinuiți pe principiul „decât nimic ar fi mai bună și o dismenoree”.
