Cauta

„Te iubesc, țara mea! Și vreau să te fac locație!”

În anii 1990 – 2000, Biserica era instituția în care românii aveau cea mai mare încredere. De Sfântul Andrei, Sistemul n-a vrut să-l sperie pe IPS Teodosie al Dobrogei, ci ne-a făcut nouă o demonstrație de forță. 

Mesajul propagandei era „ați văzut, fraierilor, ce înseamnă Puterea? Dacă l-am făcut primitiv, conspiraționist, negationist Covid, vândut rușilor pe un om din leadership-ul (cuvânt folosit de Sistem, nu de mine) Bisericii Ortodoxe, vă dați seama cum vă rezolvăm pe voi?”

Acum, în decembrie, eu nu mai cunosc niciun negaționist Covid. În vară cunoașteam. Și cunoaștem mulți. Dar de atunci am avut fiecare măcar câțiva prieteni cu forme grave de Covid. Ce negaționiști, care negaționiști, unde sunt negaționiștii?

De Sfântul Andrei, preoții și credincioșii din Dobrogea nu au fost persecutați de jandarmi sau de poliție, ci de săgețile Sistemului. Ziaricii de la ProTV nu le puneau întrebări oamenilor prezenți la pelerinaj. Îi anchetau. Tehnica asta se numește cooperativizarea opiniei.

Sunt aceiași ziarici care ne povestesc, seară de seară, că două cucoane fac un spital. Cum îl fac? Sunt milionărese? Eu am învățat că întâi devii milionar și pe urmă filantrop. Lăsăți, mă, falansterele și alte vrăjeli ale socialismului romantic! „Nu am scos două miliarde de oameni din sărăcie datorită ONG-urilor, ci datorită capitalismului. Înființați firme, deveniți antreprenori!” Chestia asta a zis-o Nassim Taleb, trader la New York și eseist, nicidecum dragnez de Teleorman.

Care a fost mesajul pluserist de 1 Decembrie? Probabil „România, te iubesc! Și vreau să te fac locație!” Eventual „locație instagramabilă”.

Mie mi-a plăcut mesajul lui Vlad Voiculescu. „Mă scoate din minți cum fondurile europene sunt panaceul universal…” Hoooop!  Vlăduțe, întâi alfabetizarea și apoi digitalizarea! Avem „panaceu” și atât. „Panaceu” înseamnă leac pentru orice boală, dar în așa ceva cred intrușii în Medicină. „Panaceu universal” este un pleonasm jenibil și sună ca „avansați înainte”, „a colabora împreună”, „notorietate publică” sau „migrenă la cap”. Domnul Vlad Voiculescu are nivelul cultural al unei gospodine care s-a uitat la telenovele și crede că a învățat spaniola. Dar el vrea să conducă spitalele. Vlăduțe, dacă te întreb unde-i trompa lui Eustachio, o cauți în manualul de geografie!

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version