In strainatate, taranul roman se poarta ca smenarii de pe Magheru, din anii ’90. Asculta Adrian Minune sau Salam, dar si pe precursorii manelistilor (Azur). Are la gat colier de aur gros cat lantul de veceu, razbunandu-si astfel copilaria, cand isi facea nevoile in fundul curtii, langa troaca. Iar tarancile, eeeh, dansele s-au adaptat excelent, deja sunt „de acolo”, scrie Occident pe ele. In batatura de acasa umblau in turloaiele goale si tipau la cumetrele de peste gard. In strainatate, isi transporta bataturile in papuci de plastic si incep fiecare fraza cu „la noi, in Italia”, „la noi, in Spania”. Definitorie pentru taranul roman de azi mi s-a parut o marturisire a criticului literar Dan C. Mihailescu, facuta altui critic, Daniel Cristea-Enache, intr-un schimb de mail-uri din care a iesit o carte. Dan C. Mihailescu are o casa la tara. Cand le-a spus unor capsunari ca ar castiga la fel ca „la voi, in Spania, ca la voi, in Italia”, daca ar baga harletul in glodul de acasa, acestia i-au raspuns, jigniti, ca „nu muncim pentru romani!”.
Taranii legati de glie lucreaza si ei cu fata la export. In comuna Gornet, din Prahova, se culeg tone de zmeura. Fructele le cumparau nemtii. Pana s-au prins ca Maria Sa Taranul roman punea apa in butoaiele cu zmeura. Afacerea — unica, bine urnita, deja prospera si vitala afacere pentru oamenii din Gornet — a picat. „Decat zmeura excelenta din Romania, dar dreasa cu apa, mai bine zmeura de calitate inferioara din alte parti, dar curata”, au zis reprezentantii firmei din Germania. Cu alte cuvinte, zmeurarii au sfeclit-o! Taranul roman nu munceste pentru romani, iar pe straini vrea sa-i parleasca.