De la industrializarea forțată a lui Ceaușescu ne-am transformat în niște țărani de oraș, dar snobeala și figurile pe noi – cât Intercontinentalul. Câteva exemple.
Miercuri, populimea digitală intrase în sevraj. Nu se mai vedeau pozele pe cea mai folosită rețea de socializare. Dar asta nu ne împiedica să traficăm păreri despre apariția monedei facebook. Ar trebui să poarte nume de animal, ca moneda națională. Cel mai bine s-ar potrivi criptopapagalul. Leul – în cușca bancară, criptopapagalul în colivia facebook. Altfel, suntem liberi.
Calea Victoriei, zilele trecute. Omul nou în acțiune. Cu rucsac în spinare și papuci în țurloaie, pe trotinetă electrică. Piciorul drept – pe stinghia trotinetei. Stângul îl ținea flexat. Sprijinea un troler, cu genunchiul. Cum camioanele n-au voie prin centru, am putea face un uber de cărat marfă cu trotineta. Ești la supermaketul de metalo – casnice și intri pe aplicație – „să vină un trotinetist electric, să-mi care frigiderul!”
Ți se strică veceul sau chiuveta și chemi instalatorul. Geluit, tatuat – nimic nou. Ceea ce te impresionează e nivelul stimei de sine la care a ajuns. Fumează Sobranie din ăla de 40 de lei pachetul, gamă exclusivistă, se dă cu parfum Tom Ford, dar n-are trusă de scule. Constată și promite că „voi reveni marți, la 9.” Sosește joi, la 11. „Am la mine tot ce îmi trebuie.” După o jumătate de oră, întreabă serafic: „Aveți cumva niște câlți?” Cum să nu! Am mulți și mai strâng. Tocmai am deschis un coafor sexual, la domiciliu.
Interesant e cum ne văd străinii. Și cu cine ne asociază. Mă duc la vârf, la Michel Houellebecq, scriitorul francez la modă. Ultima sa carte, „Serotonina”, este despre o societate fără speranță, despre ratarea colectivă pe toate planurile. La pagina 177 ne atinge și pe noi. Am dat numărul paginii ca să ziceți „dom’le, ăsta e deștept rău, a ajuns la pagina 177!” După ce își ceartă un prieten fiindcă s-a însurat cu o franțuzoaică sofisticată, personajul principal îi spune ce are de făcut, în continuare. „Ia și tu o moldoveancă, sau, dacă vrei, o cameruneză sau o malgașă, eventual o tipă din Laos. Sunt fete nu prea bogate, ba chiar nevoiașe, provenite dintr-un mediu rural, n-au cunoscut vreodată un alt univers, nici măcar nu au habar că există. (…) În capul lor, bogăția înseamnă pământuri și turme. (…) În plus, o să fie tinere, mult mai tinere decât toate fleoarțele tale aristocrate și vor fi de o mie de ori mai meseriașe la pat. (…) Moldoveanca o să te trezească la cinci dimineața cu o muie, bașca micul dejun pregătit.”
E clar, da? Țărani de oraș. Mergi pe stradă și pe doi stâlpi din trei scrie „Săpăm puțuri la mare adâncime.” Iar întrebarea cea mai frecventă la corporații, în instituțiile de Stat și în orice familie este „io ies puțin, vreți ceva de la Mega?”