AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisȚara în care proștii sunt deștepți și fericiți

Țara în care proștii sunt deștepți și fericiți

1. Fermierii polonezi au răsturnat camioanele cu cereale ale ucrainenilor. Noi am fost mai deștepți. De dragul camioanelor ucrainene, România și-a răsturnat economia.

2. Duminică la prânz am stat o oră și zece minute între Bușteni și Predeal. Și încă a fost bine. Puteam să stau trei ore. Mă distrez când aud că ar fi foarte scump să facem autostrăzile Comarnic – Brașov și Pitești – Sibiu. Dacă iei 80% fonduri europene, acel 20% care îți rămâne, ORICÂT AR FI DE SCUMP, E IEFTIN. Problema e că tu vrei să împărți 20% ca să fie mai scump decât 80%. Aici mai au dreptate și useriștii.

3. Partidul trotinetar este bastionul corectitudinii din România. Uitați ce a declarat o deputată USR, Cristina Rizea. „Eu am fost suspendată pentru că aveam cotizația neplătită. Nu era problemă de 10 lei, cotizația pe o lună. Ei voiau să plătesc o rată de 1000 de lei pe lună la partid, adică 12.000 pe an. Un europarlamentar trebuie să plătească 3500 de lei pe lună, atât e taxa.” Partid principial, care luptă împotriva corupției. Probabil că acum se pregătește de alianța cu PSD împotriva AUR, mai ales că omologii AUR din Franța și Spania sunt sus de tot în sondaje, iar Diaspora noastră din Europa nu mai dă nici doi euro pe Piața Victoriei și 10 August.

4. George Simion nu înțelege ce i se întâmplă, dar ar putea să-l lămurească securiștii din partid. Priviți imaginile cu el din ultima săptămână. E înconjurat de „figuri patibulare”, cum le-a zis Patapievici, și de braț îl ține mai mereu, de fapt îl strânge, chiar îl face captiv câte un votant fanatic, ivit ca din pământ și cu aspect de hapciupalitic, dar care numai hapciupalitic nu e. E antrenat. Iar la televizii și pe net apar acele instantanee cu Simion plantat între personajele lui Goya.

   5. Să presupunem că îmi fac o firmă. Aș da anunțul „caut un prost să-l angajez” în țara în care toți sunt deștepți. Iar România e printre cele mai îngrămădite țări din Europa. Dar asta n-ar fi nimic. Mai avem o țară. E România centurilor de socializare, unde nu există necazuri și toți proștii sunt deștepți și fericiți.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
3.498 afisari

3 COMENTARII

  1. 3 Partidul trotinetar are informatii confidentiale si mult tupeu.O sa intre in conflict de interese cu seful DNA.De altfel, asta urmaresc.
    5.Cred ca Patapievici si-a pierdut dreptul de a fi citat.

  2. nu a fost covidul,

    Former Dutch prime minister Dries van Agt and his wife, Eugenie, both 93, died last week in a double euthanasia.
    -together for more than 70 years and whom he always continued to refer to as ‘my girl’

    (aviz trottinetistilor)

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger