In urma cu 10 ani, televiziile insemnau 90% din piata „media” — un cuvant la fel de cretin ca „locatia”. Astazi, televiziile reprezinta 98, poate 99% din aceasta taraba imputita. Si totusi, ce fac televiziile? Degusta si pun pe farfurii rahaturile din ziare. Nu inventeaza, nu produc nimic, nu gasesc subiecte.
Dar ca sa faci o emisiune, trebuie sa prezinti un „proiect” — cuvant mai cretin chiar si decat „locatia”. Mi s-a intamplat alaltaieri. Traim in tara in care prostoboii cu talent de escroci se scot din studii de fezabilitate. Animalele care fac „proiecte” traiesc la fel de bine ca sconcsii supremi — notarii. In televizie, un „proiect” de 3 foi valoreaza mai mult decat „Oda in metru antic”. Un bun tamplar bate cuie, nu scrie studii despre batutul cuielor. Barnard opera pe inima, nu scria, tehnic, cum se opereaza pe inima, desi marele chirurg ne-a lasat o carte de memorii. Paranteza. De doua ori mi-a parut rau ca nu m-am facut doctor, ca toti oamenii seriosi din familia mea. Atunci cand am citit cartile doctorilor Axel Munthe si Barnard. Marea durere a lui Barnard, primul chirurg care a facut un transplant de inima, era ca, in tinerete, i-a murit pe masa un copil, in timpul unei banale operatii de apendicita. Dupa aceasta marturisire, credeti ca „profesionistii de televiziune”, acesti oameni de succes, l-ar fi angajat pe Barnard? Sa fim seriosi. L-ar fi preferat pe Tatulici. Asta e o lume in care trebuie sa infigi minciuni dichisite intr-o mapa, sa vii cu „proiecte”, ca acordeonistul Vlad Enachescu sau ca un Vlad Enachescu la patrat. Il cheama Razvan Ionescu, i-a ars pe toti mogulii (bine, ei oricum si-o cautau!), de la Voiculescu la Patriciu, cu graficele si tampeniile lui. Daca-l pui sa scrie un articol, rupe pixul, dar e rege in propaganda de genul „cum se scrie un articol”.