Suspendarea lui Basescu m-a lefterit de un subiect. Il recuperez. Joia trecuta, pentru ziarul de vineri, am vrut sa abordez tema, dar frigea politica, asa ca fotbalul s-a transformat in bagatela. Chivu a lasat o sansa timida pentru intoarcerea la nationala. Lumea s-a bucurat. Si inca spera. Un singur om s-a trezit aberand. Rednic. Fiti atenti ce a scos din el. „Acum ne rugam de Chivu sa se intoarca. Atunci sa-l imploram si pe Hagi. Cine stie, poate ma dezbrac si io!”. Nuuuuu, numai asta nu! Adu-ti aminte cat se ruga presa de Lucescu sa nu te mai dezbrace pe tine!
Rednic a aparut in echipa nationala pe 4 decembrie 1981 (pe cuvant de onoare ca scriu din memorie — fotbalul din vremurile acelea l-am iubit si il cunosc!), la Berna. Negrila era cu 10 clase peste el. Doi ani ne-a torturat Rednic, pana pe 30 noiembrie 1983, la Bratislava, cand Lucescu i-a redat tricoul lui Negrila. Dar tot n-am scapat de Strambu’. Impotriva Cehoslovaciei, Lucescu l-a trecut mijlocas dreapta. Dupa Negrila, a urmat Iovan, cu Steaua ’86. Lucescu l-a transformat pe Rednic in libero, dar nu prindea nationala, facuta pe scheletul Stelei. Si a fugit Belodedici, in ’88! Rednic a redevenit titular, dar a sarit din schema, pe 15 noiembrie ’89, cand am invins Danemarca si ne-am calificat la Mondiale, cu Gica Popescu si Andone fundasi centrali. Inaintea Mondialului din Italia, s-au accidentat si Iovan, si Dan Petrescu, asa ca aceasta calamitate a reaparut ca fundas dreapta, in meciurile de la Bari si de la Napoli. Iar azi are obraznicia sa se puna langa Hagi. El, Rednic, care cu stangul nu stia, cu dreptul nu putea, cu teasta nu dadea!