Cauta

Știi ceva, Băsescule? Iohannis e un domn

Știi ceva, Băsescule? Iohannis e un domn - Ziarul National

1. Ultimul președinte al României a fost Iohannis, nu-i așa? Omul și-a luat mii de înjurături când a demisionat și acum stă liniștit, nu face pe sfătosul pe centurile de socializare, nu sună, ca mahalagiii, la emisiuni. Dar se bagă în seamă Băsescu. ”Apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan! Electoratul se îndreaptă rapid către opțiuni politice care în câteva zile vor deveni ireversibile. Responsabilitatea pentru țară vă obligă să vă întâlniți rapid și să stabiliți un singur candidat.” Cu alte cuvinte, e cazul să se retragă Elena Lasconi. Nu, Elena, stai acolo, că nu e Băsescu în măsură să dea lecții în Postul Paștelui! Mi-a plăcut că a folosit (a dat pe gât) cuvântul ”rapid” de două ori. Nici nu știe să scrie, e și nervos. Iar când era ministru al Transporturilor, în loc să sprijine Rapidul, el ținea cu Steaua. La sfârșitul postării a mestecat (încă) o caramea despre justiție. A fost bună de tot justiția încercatului matelot. Au ajuns la pușcărie toți dușmanii lui personali. Știi ceva, Băsescule? Iohannis e un domn. Vrei să știi și altceva, Băsescule? Nu doar femeile promovate de tine au dreptul să fie îndrăznețe. Are voie și Elena Lasconi. Mai ales că ea n-a făcut rău nimănui.

2. Nicușoriștilor, dacă vreți să ajungă al vostru în turul doi, puneți din nou steagul galben-albastru la pozele de profil! Eventual cu găselnița – foaaaarte originală – lanul de rapiță și cerul senin. Românii sunt topiți după steagul galben-albastru. Manevra asta ar aduce multe voturi. Cam câte îi va aduce Băsescu lui Nicușor. Băsescule, să nu-i faci campanie și lui Crin Antonescu! Rămâi acolo unde ești!

3. Alegerile sunt în 2025 sau în anii ’80 ai secolului trecut? De 36 de ani, nu există campanie electorală în care să nu scoată ăștia niște hârtii relevante sau nu ale vechii Securități. Alea despre Crin Antonescu sunt irelevante. În 2050, tot despre vechea Securitate și Ceaușescu o să vorbim? Până în 2010 – 2015, vechii securiști erau (pe față sau voalat) în PSD și în PNL. În 2025, mai bine ar fi să vedem în ce partid proaspăt sunt – pe față – copiii vechilor securiști. Expresia ”bântuie fantoma Securității” sună bine, dar trebuie modificată. Corect e ”fantoma Securității bântuie pe trotinetă.” Și lucrează la fel de diversionist ca în 1989. Când l-a trădat pe Ceaușescu. În 2025, și-a desemnat un candidat și îl susține pe altul, de care s-a dezis cu niște ani ani în urmă.

4. USR nu-i nici de dreapta, nici de stânga. E un partid de piruetă și are printre lideri câțiva copii de Bugatti gata. E un fel de vulpe cu solzi, de iepure clocit făcut din icre. Nu le urez useriștilor nimic. Și nici dacilor, ca să evite o nefericită joncțiune cu Zamolxe.

5. Dragi români, un Paște fericit!

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version