AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisStalin pe Coasta de Azur

Stalin pe Coasta de Azur

1. Agenții Rusiei au penetrat Europa, situația e intolerabilă, Antena 3 Sienen trebuie să ia măsuri. Sunt de neuitat momentele în care superba Cătălina Porumbel arpegia că ne atacă rușii. Reacția ei era îndreptățită. Rușii voiau să-i dea la puci. Dar să vă povestesc care-i treaba cu rușii infami de pe Coasta de Azur. M-am dus la Cannes, la plimbare, după prânz. Aglomerație, normal. Și m-a depanat waze. Am nimerit într-un cartier cu străzi cu nume de capitale, cum avem și noi din Dorobanți până la Piața Victoriei. Rue de Lisbonne, Rue de Paris. Când am dat de Rue de Moscou – mai treacă-meargă. N-o fi avut timp Macron să schimbe denumirea. Dar pe Rue de Stalingrad mi s-a tăiat răsuflarea. Nici măcar Rue de Sankt Petersburg. Rue de Stalingrad pe față. Când am ajuns la hotel am verificat pe google. N-avusesem vedenii. Mai mult, există Rue de Stalingrad și în Grenoble, și în Toulouse. Așa că veți întreba ”și ce mare lucru ai descoperit tu?” Nimic. Dar vă pot spune că străzile din Cannes cu nume de capitale erau în pantă. Mai înguste decât la București. Cu vile, nu cu palate. Cu mai multă vegetație în curți decât la noi. Și n-am văzut pe o distanță de doi-trei kilometri niciun om și nicio mașină rulând. Siesta din lumea Mediteranei. ”Cine doarme după-amiaza are în fiecare zi două dimineți”, am uitat cine a zis asta.

 2. Post de televizie TFX. Reportaj despre nunta lui Cristophe cu Nicolas în comuna Berre L’ Etang. Cu pregătiri, cu tot. Mama l-a dus la cosmetică pe Cristophe. Stătea întins și avea pe față o mască. Mămica era emoționată. ”Mititelul  meu a crescut. Se mărită.” Cod vestimentar – toți invitații aveau cel puțin un accesoriu violet. Dansul miresei a fost pe Purple Rain. Proaspăt căsătoriții au mușcat din aceeași bezea cu căpșuni și frișcă până li s-au întâlnit lucrările dentare. Invitații lăcrimau. A lăcrimat și televizorul. Se afla chiar sub aerul condiționat.

 3. Avion Nisa – București. Mama și două fiice blonde, una de 20 de ani, una de 15. Nu vorbeau română, nu vorbeau franceză. Știau zece vorbe în engleză. Scandal. Aveau un loc (C) la capăt de rând 20, un loc (D) tot la capăt de rând 20 și un loc pe rândul 24. Mama și-a luat progenitura de 15 ani în brațe și lătra ceva pe modelul ”nu și nu!”, ele nu cedează, vor să stea împreună. S-a blocat trecerea pe culoar. Oamenii cu copii mici au început să ia atitudine, dar cel mai pur filon de mahalagioaică îl avea blonda de 20 de ani. Poate că și din vina mea. În timp ce îi zâmbeam cu drag și eram absolut de acord cu cauza ei, am depășit-o și am călcat-o din greșeală cu tocul pe cartof (degetul mare), cum fac fundașii centrali cu vârfurile de atac la cornere. Până la urmă, au învins ele. Un steward inspirat le-a mutat pe trei locuri A-B-C în spate. Am o întrebare. Din ce țară sunt cele trei aristocrate?

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
581 afisari

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger