Domnul Vasile Dîncu, în emisiunea unei gospodine de la TVR: „Bazele de la Deveselu sunt defensive, dar sunt ideologice”. Sunt un fel de SNSPA sau cum? Nea Vasile îl învinge pe Putin cu ascuțimea minții și cu propagandă. În ordinea inversă celei pe care am prezentat-o.
„E un război hibrid, pânza ideologică se extinde.” Domnul ministru al apărării este un soporific poet al ciberneticii ideologizate. În consecință, bre nea Vasile Somnifer, ți se potrivesc versurile lui Mihu Dragomir: „Dormi, copile, dormi, visează,/ Stalin somnul ți-l veghează!”
Nea Vasile aitistul a continuat. „E un masiv atac cibernetic. Nu poți opri la graniță atacurile cibernetice. Suntem furnizori de securitate în domeniul securității cibernetice.”
L-am ascultat trei minute pe furnizorul de securitate, n-am rezistat mai mult. După câteva ore, Putin a atacat în stil pur cibernetic. Ardea cerul, iar pe pământ se făcea agricultură modernă, brazdele erau arate cu tancuri. Dacă TVR avea o moderatoare, nu o tanti, aceasta l-ar fi întrebat pe Dîncu: „domnule poetastru, de ce ați ocupat atâtea funcții înalte și vă dați cu părerea despre orice? Pentru că nu vă pricepeți la nimic? Și încă un lucru: ce putem face, domnule Dîncu, pentru românii deznationalizați din Ucraina?”
Dar să-l lăsăm pe liricul cibernetic nea Vasile. Dacă vreți să ne apropiem un pic de Putin, trebuie să ne întoarcem la Stalin. În cartea „Disciplina dezordinii”, Titus Popovici povestește că „în 1945 sau 1946, Victor Eftimiu, Al. Rosetti, Sadoveanu, G. Călinescu, George Enescu, C.I Parhon au făcut parte dintr-o delegație a intelectualității naționale care vizitase Uniunea Sovietică victorioasă și devastată de război.” Eftimiu a povestit că „dictatorii, pe lângă o sacră repulsie, mi-au stârnit întotdeauna ilaritatea. Mă temeam că în fața lui Stalin mă va bufni râsul. Ei bine, când a intrat în sală – mic, modest, bătrân, cam gras, cu mâna stângă anchilozată – și a pironit asupra-mi ochii galbeni de tigru mi s-au înmuiat picioarele.” (…) „Se știe că la orice discuție Stalin desena tot timpul, cu un creion albastru.” La sfârșitul întâlnirii, Eftimiu „și-a revenit din emoția sacră și i-a cerut ca suvenir hârtia desenată, rugându-l s-o și semneze.” Titus Popovici a confirmat. „Mi-a arătat-o și mie: o foaie de bloc-notes plină de capete de lupi stilizati cu bot lung și coamă zbârlită, în creion albastru. Iscălitura era simplă, fără parafele baroce ale celor complexați. Hârtia cu lupii geometrici s-a pierdut.”
Hitler și Stalin n-au atins măiestria artistică desenând, dar s-au antrenat ca să deseneze hărți.
Aici s-a încheiat, de fapt, se încheiase textul meu. Și vă dau cuvântul de onoare că nu e nicio mizanscenă. Rotunjisem fraza de final, cu prevestiri inefabile, am lăsat totul în suspensie, dar fără a pune puncte de suspensie cum fac proștii. Am închis laptopul și am căutat la mișto, pe telefon, „Putin pictor”. Am aflat că în 2009, Vladimir Putin a pictat o fereastră galbenă, cu perdele brodate, în spatele căreia se vede iarna rusească. Lucrarea a fost cumpărată cu 860.000 de euro de proprietara unei galerii de artă din Moscova.
