Spitalul și statuia

1. În topul decenței din această campanie electorală, Iohannis și Nicușor Dan împart locul 1. N-a mai văzut nimeni doi oameni publici cu o asemenea dorință de anonimat și o atât de mare putere de lene.

2. „Două femei au adunat bani din mediul privat pentru a construi un spital de stat.” Bine, felicitări, dar în ce calitate? Doamnele nu sunt doctorițe, nu sunt milionărese, sunt doar distinse și nu cred că e de ajuns. E ca și cum un sculptor ar face, fără să-i ceară Ministerul Culturii sau Primăria Capitalei, o statuie monumentală și ar obliga Statul să o cumpere. Tot sculptorul ar pretinde autorităților să construiască un soclu pentru statuie în ce parc vrea el. Morala? Măcar ăla e sculptor.

3. Rafila sau un mitocan din PSD a insinuat că „doamnele care au construit un spital” ar fi tras din donații. Sunt convins că nu-i așa. Și chiar dacă ar fi fost, nu li s-ar fi întâmplat nimic, pentru că dumnealor „sunt de partea bună.” Corupția există doar la firmele mici și mijlocii cu patroni români. La corporații și la oengeuri – nu. De-aia nici nu le controlează organele.

4. Una dintre „doamnele care au construit un spital” a fost la premiera filmului Nasty. Nu știu care dintre ele, că le confund, niciodată nu-mi dau seama care e cea mai tânără, pentru că oricum sunt superbe amandouă. Fiind o femeie de bun-gust, doamna a scris că i-a plăcut documentarul, deși „aveam oareșce reticență, pentru că nu mă puteam desprinde de imaginea lui Ilie Năstase și de implicarea lui nefericită în politică.” Da, doamnă, așa e! De Năstase s-au rugat vreo șapte președinți ai Americii și ai Franței să ia prânzul cu ei. Și s-a dus. Onorați au fost președinții, nu acest creator despre care cineva a spus că, în anii ’70, „a fost mai popular decât tenisul.” Ilie Năstase ar fi avut o implicare fericită în politică dacă v-ar fi invitat pe dumneavostră la un tango. În cadru romantic. Sub crupa Girafei de la Antipa.

5. Investigatorul Tolontan – readus în presă, cu totul întâmplător, în timpul campaniei electorale – a sărit cu picioarele pe medicul Cîrstoiu. Bravo lui! Doar nu era să sară pe analfabeții digitalizați din corporații sau pe judecătoarea imparțială care a zis „pfooooaaa, i-am dat 10 ani lui cutare, pedeapsa maximă! Dacă m-ar fi ajutat Codul Penal, îi dădeam 20!”

6. Cîrstoiu îi direcționa pe pacienții de la Stat spre clinica lui. Groaznic! Corect e să iei ce ai luat (aplauze, desigur!) de la Big Pharma și de la austrieci pentru a distruge sistemul medical din România. Și pentru aceste realizări să ți se dedice un film.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.