În urmă cu vreo 15-20 de ani, Vadim Tudor, dar și mulți ziariști de la publicații cotidiene, scriau că politicianul cutare e spion KGB, american sau francez. Se folosea și o formă mai blândă: „e omul rușilor” sau „omul francezilor”. În proporție de 80% – năluciri, răutăți, manevre de eliminare din joc, mai toate fără rezultat electoral, pentru că românul e greu de scos din convingerile lui. Câți români ați văzut să recunoască „am votat greșit”?
Azi, avem ambasadori (de naționalitate română și aleși de români) ai Bruxelles-ului în România și acest lucru e 100% adevărat, pentru că neosecuricii nu spun „lăsăți-ne, mă, cu romanele astea de ceapă și sfadă!” Sunt și mândri dacă îi acuzi. N-or fi ei spioni, dar sunt agenți de influență. O deosebire între spion și agent de influență e că spionul se ascunde, iar agentul de influență militează împotriva corupției și pentru legalizarea drogurilor ușoare. O altă diferență e că spionii vechi și adevărați au fost instruiți în păduri (Iasenovo, Langley, Băneasa), în timp ce agenții de influență sunt „prelucrați” (cuvântul folosit de Silviu Brucan) în clădiri cu pereți din geam.
S-au dus vremurile în care spionul sovietic „a crescut cu arma în mână și își petrecuse copilăria la vânătoare în orașul siberian înconjurat de vulcani Petropavlovsk – Kamceatski”, „a băut alcool pur la vârsta de trei ani, casa lui nu avea electricitate sau gaz și își amintește cu drag de primul său animal de companie – un pui de urs”, „în școala primară trebuia să patineze pe un râu înghețat, pe o distanță de trei kilometri, în fiecare zi, pentru a ajunge la ore”, „a învățat să schieze când avea trei ani pentru a putea străbate drumurile obișnuite”. Am citat din cartea „Cei mai buni inamici – Ultimul mare spion din Războiul Rece”, scrisă de doi ziariști, cercetători și consultanți americani (Gus Russo și Eric Dezenhall).
Agentul de influență de la noi e un ochelarist montat la trotinetă și la tastatură, iar marea lui calitate e că-i mai prostovan decât pare. Dar e un prostovan eficient, deoarece se mișcă bine și dirijat pe internet, lăsând impresia că ar avea mai mulți adepți decât în sondajele în care și așa e avantajat. Și mai are o calitate. E insistent. O va lua iarăși cu „haideți în piața Victoriei, toți pentru justiție, ieșiți din casă dacă vă pasă!” și alte lozinci. Singurul răspuns logic este „dacă vrei să mergem, du-te tu!”