Niște ziarici inflamați de la o televizie de știri au încropit o burtieră tiribombastică: „Cel mai bun chirurg din Timișoara a fost prins cu șpagă de șase ori într-o săptămână”. N-am auzit până alaltăieri de acest doctor, nici acum nu știu cum îl cheamă. Dar vreau să scandalizez neoproletariatul trotinetist.
A fost prins de șase ori într-o săptămână? Adică o dată pe zi? Puțin, foarte puțin. Asta înseamnă că lua șpagă pentru 20% din ce opera, fiindcă avea pe masă între trei și cinci bolnavi zilnic, poate și mai mulți.
Cei mai mulțumiți au fost pacienții, cu excepția cetățeanului de mare ținută morală care l-a turnat pe chirurg. De ce au fost mulțumiți pacienții? Deoarece o operație pentru care au plătit, să zicem, 1000 de euro i-ar fi costat minimum 5000 la un spital privat.
Chirurgul a mai făcut o greșeală. E un medic peste medie. Dacă se făcea generalist, nu lua șpagă de șase ori pe săptămână, ci de șase ori pe zi, dar sumele erau mai mici. Și cât câștigă marele chirurg? Mai puțin decât vreo 200 de hârțogari români de la corporațiile care vând medicamente. „Dar gratis nu se poate opera?” Nu prea, fiindcă nici moartea nu-i gratis. O înmormântare e de la 2000 de euro în sus, fără locul de veci. Ca să adaptez o expresie, „dai un ban, dar stai în viață.”
Ce vor înțelege panaramezii din demonstrația mea de o precizie absolut chirurgicală? Că am făcut apologia șpăgii, ha, ha, ha, ha, ha! Așa sunt programați să gândească deontologii care se ocupă cu lobotomii electorale. Să nu uităm – nu, nu uităm! – că acești ipocriți de cursă lungă și cu minte scurtă l-au susținut pe ministrul Big Pharma. Da, l-au cobzărit pe acel userist fără studii de Medicină, care a zis „pacienți transplantați” și „panaceu universal”. Băiețelul știe medicina lăutărească. Dacă mai rămânea mult în funcție „plângeau și caii de la dric”
Orice netalentat furajat prin oengeuri poate să facă pe idealistul, în scris sau la televizor, ca să dea satisfacție mulțimii. Adevărul e greu să îl scrii. Dacă vreți să citiți deontologeli, evitați textele mele. E foarte bine să fii idealist, să crezi că vei schimba lumea dacă ai sub 30 de ani, dar e jenibil să gândești userește dacă ai peste 40 de ani. Singurele câștiguri ale ultimilor 33 de ani sunt libertatea de a ne plimba prin Europa și faptul că ziariștii nu mai sunt obligați să bage lozinci. Dar 99% dintre ei le bagă, au lozincile în suflete.
